Vacanta in Ardeal Moldovenesti Pensiunea Perla Transilvaniei

 Vacanta in Ardeal Moldovenesti Pensiunea Perla Transilvaniei***

Va invitam sa petreceti o vacanta de neuitat in Ardeal !

 

Tarifele includ: cazare 1 noapte cumic dejun, acces Jacuzzi, piscina, Internet wireless, loc de joaca pentru copii, parcare.

Tarifele nu sunt valabile in perioada Sarbatorilor si Evenimentelor.


Conditii pentru rezervare: plata integrala sau avans 30 % dupa confirmarea rezervarii iar diferenta se va achita cel tarziu cu 10 zile inaintea inceperii sejurului.


Optional transport, transferuri.

de la 220 RON / persoana / 1 noapte
Ai nevoie de AJUTOR?

 021 330 05 06  /  021 794 58 58  /  0787 229 909

Tara Tara: Romania
Judet - Regiune Judet - Regiune: Cluj
Localitate - Statiune Localitate - Statiune: Moldovenesti
Tip masa Tip masa: Mic dejun
Plecare Plecare: Oricand
Durata Durata: 1 noapte
TARIFE
PERIOADA
MASA
CAMERA
TARIF TOTAL
01.07-30.11.2024
Mic dejun
2 persoane
440 lei
Rezerva
01.07-30.11.2024
Mic dejun
3 persoane
573 lei
Rezerva

 Vacanta in Ardeal Moldovenesti Pensiunea Perla Transilvaniei***

Va invitam sa petreceti o vacanta de neuitat in Ardeal !

 

Tarifele includ: cazare 1 noapte cumic dejun, acces Jacuzzi, piscina, Internet wireless, loc de joaca pentru copii, parcare.

Tarifele nu sunt valabile in perioada Sarbatorilor si Evenimentelor.


Conditii pentru rezervare: plata integrala sau avans 30 % dupa confirmarea rezervarii iar diferenta se va achita cel tarziu cu 10 zile inaintea inceperii sejurului.


Optional transport, transferuri.


Aflati mai multe despre atractiile turistice din localitatea - statiunea Moldovenesti

Down

Comuna Moldovenești este situată în depresiunea Transilvaniei, pe malul drept al râului Arieș, în partea de est al poalelor Pietrei Secuiului din Munții Trascăului, în Sudul Județului Cluj, la 15 km de municipiul Turda și la 44 km de reședința de județ, Cluj-Napoca. 

Aceasta este delimitată în vest de culoarul Turda-Alba Iulia și Munții Trascăului, la nord de unele sectoare ale râului Arieș, iar la sud și est de limita de județ cu Alba. Comunele cu care se învecinează sunt Iara, Petrești de Jos și Mihai Viteazu (județul Cluj) la nord, Călărași la est, Unirea și Mirăslău la sud și Rimetea (județul Alba) la vest.

Comuna este alcătuită din șase localități: Moldovenești, Bădeni, Plăiești Pietroasa, Podeni și Stejeriș. Suprafața totală a comunei este de 144,96 de km2 și este a doua comună ca dimensiune din județul Cluj.

Comuna Moldovenești este înființată în anul 1968 deoarece satele aparțineau Scaunului Arieșului până în anul 1876. Ca suprafață și populație era cel mai mic Scaun Secuiesc. Ținutul apare sub numele de Turdavar într-un document din 1075 pe timpul domniei Regelui Geza I. Înființarea Scaunului Arieșului datează între anii 1264 și 1270, când Regele Istvan al V-lea colonizează un grup de secui pe teritoriul aflat între Arieș, Mureș și cetatea Turdavar.  Teritoriul le revine în proprietate conform actului de danie din 1289 desemnat de către Regele maghiar Ladislau al IV-lea și al regelui maghiar Andrei al II-lea din 129, acestea fiind transcrise  de regele Sigismund în 23 decembrie 1394. Din acest document reiese că Turdavar este Moldoveneștiul de astăzi: Magni de Turdawar alias Varfalwa vocata. În acest act sunt cuprinse toate satele comunei: Moldovenesti-Varfalwa, Bădeni- Bagun, Plăiești-Kuend, Stejeriș-Kerchech, Pietroasa-Chegez, Podeni-Hidis.

Obiective turistice:
Han turistic Stejeriş
Pescuit turistic in Lacul Bădeni şi Lacul Stejeriş
Orientare turistică  Piatra Secului 1128 m in Munţii Trascăului
Vânatoare sportiva
Movila Cetăţii din Moldoveneşti din 1259, situată la poalele Pietrei Secuiului
Castelul baronului Josika de la sfârşitul secolul al XIX-lea
Biserica unitariană din secolul al XIII-lea
Biserica ortodoxă din lemn Bădeni 1765 şi biserica ortodoxă din lemn Podeni 1784
Biserica greco-catolică din Podeni
Biserica unitariană Văleni
Biserica unitariană Bădeni
Biserica unitariană Plăiești
Biserica reformat-calvină din Stejeriș.

Evenimente locale:
Zilele comunei Moldovenești și festivalul cepei la sfârșitul lunii august
Ziua recoltei in luna octombrie
Balul strugurilor in luna octombrie
Balul romilor in a doua sâmbătă din luna februarie.

Sursa: site-ul Primariei Moldovenesti

Aflati mai multe despre atractiile turistice din judetul - regiunea Cluj

Cluj

Judeţul Cluj se situează în jumătatea nord-vestică a ţării, aflându-se în zona de contact a trei unităţi naturale reprezentative: Munţii Apuseni, Podişul Someşan şi Câmpia Transilvaniei. Din punct de vedere al ponderii suprafeţei deţinute în totalul teritoriului naţional, judeţul Cluj ocupă locul 12 pe ţară cu 2,8%. Se învecinează la nord-est cu judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud,  la est cu judeţul Mureş, la sud cu judeţul Alba, iar la vest cu judeţele Bihor şi Sălaj.

Relieful este predominant deluros şi muntos, altitudinile maxime fiind deţinute de masivele Vlădeasa şi Muntele Mare, cu 1842 m şi respectiv 1826 m. Clima este continental-moderată şi influenţată de circulaţia atmosferică  predominant vestică. Amplitudinile termice anuale variază între 23-25 grade celsius în regiunea deluroasă şi scad la 17-19 grade celsius în zona muntoasă.

Dintre zonele şi obiectivele de mare atractivitate turistica trebuie menţionate: Vladeasa şi Muntele Mare statiuni favorabile practicarii sporturilor de iarna, Munţii Trascaului, deosebit de spectaculoşi datorita formelor de relief, stâncilor impozante, peşterilor, Muntele Baişorii, zona ce se remarca prin peisaje de excepţionala frumuseţe cautata vara de amatorii de vânat şi pescuit şi iarna de cei ai “ sportului alb”, zona Lacului Gilau - Tarniţa, care ofera condiţii deosebite pentru agrement la sfârţit de saptamâna si zona Lacului Beliş - Fântânele situata pe malul stâng al lacului de acumulare, pretabila pentru agrement şi practicarea de sporturi nautice.

Istoria judeţului Cluj este una milenară, cele mai vechi urme neolitice din ţara noastră descoperindu-se în localitatea Baciu. Continuitatea populaţiei daco-romane pe acest teritoriu este confirmată de descoperirile arheologice din Cluj-Napoca, Turda, Căşeiu, Bologa, Gherla sau Gilău. A urmat invazia popoarelor migratoare şi o parte dintre aceştia s-au stabilit aici, alături de populaţia deja existentă, descoperindu-se vestigii gepide la Apahida şi Turda. Tezaurul de la Apahida este considerat de către specialişti similar ca valoare cu mult mai celebrul tezaur descoperit la Tournai în Belgia şi care a aparţinut regelui Childeric, întemeietorului dinastiei merovingine. Modul de reprezentare, valorile consacrate ale Imperiului Roman – fibula, inelul sigilar şi brăţara-  sunt elementele ce aseamănă complexul funerar de la Apahida cu complexul funerar de la Tournai.

În perioada pre-medievală şi medievală s-au organizat voievodate şi comitate, la Dăbâca fiind atestată cetatea voievodului Gelu, iar mai târziu în acest perimetru fiind atestat documentar Comitatul Dăbâca, în anul 1164 şi Comitatul Cluj, în anul 1177.

Între secolele XI-XV întâlnim Clujul sub denumirile de Castrum Clus, Villa Culusvar, Klausenburg sau Kolozsvár. În secolul al XI-lea regăsim abaţia benedictină de la Calvaria, a doua instituţie ecleziastică a Transilvaniei, aceasta aflându-se în jurisdicţia arhiepiscopului de Esztergom al Ungariei. Clujul a avut ca primă etapă de dezvoltare amplasamentul vechii aşezări romane Napoca, după anul 1271 extinzându-se, pentru ca în 1316 să devină oraş, iar din 1405 să dobândească statutul de oraş liber regesc. În satul Feleacu, la 8 km de Cluj-Napoca, cu sprijinul domnitorului Ştefan cel Mare al Moldovei, este înfiinţată Arhiepiscopia de Feleacu, ce a reprezentat de facto Mitropolia Ortodoxă a Transilvaniei pentru câteva decenii.

În secolul al XVI-lea, Clujul cunoaşte o înflorire economică şi administrativă, datorată creşterii activităţilor comerciale, el fiind reşedinţa comitatului cu acelaşi nume. În biserica romano-catolică Sf. Mihail se ţin mai multe diete ale Transilvaniei şi sunt investiţi ca principi ai Transilvaniei Sigismund Báthory, Gabriel Báthory, Sigismund Rákóczi şi Gabriel Bethlen.

Alte oraşe importante din acest areal sunt Turda, Gherla şi Dej. Oraşul Turda a renăscut în Evul Mediu în vecinătatea castrului roman Potaissa, ocnele de sare de aici fiind atestate în anul 1075, iar în anul 1568, în biserica romano-catolică Sf. Maria, a fost adoptat primul edict de toleranţă religioasă din Europa.

Gherla a reprezentat unul din importantele oraşe ale armenilor. Cunoscut sub numele de Armenopolis, aşezarea a fost construită în stilul baroc special pentru comunitatea armenească. Mărturie a gloriei de altă dată a rămas catedrala armeano-catolică Sf. Treime, unde regăsim tabloul „Coborârea lui Iisus de pe Cruce“, atribuit atelierelor lui Rubens.

Oraşul Dej este atestat documentar, pentru prima dată, în anul 1214, din secolul al XIII-lea datând şi recunoaşterea Dejului drept port de apă interioară. La aproximativ 12 km de Dej, pe malul Someşului, întâlnim  Episcopia Ortodoxă de la Vad, documentele vremii atestând existenţa episcopilor ortodocşi între 1523-1627.

La sfârşitul secolului al XVII-lea, Transilvania intră sub dominaţie habsburgică şi implicit şi zona Clujului. Din această perioadă datează cele mai importante monumente de arhitectură barocă ale Clujului: Palatul Bánffy din Cluj Napoca – azi Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Castelul Bánffy de la Răscruci – reşedinţa comitelui de Dăbâca şi Castelul Bánffy de la Bonţida, recunoscut în epocă drept Versaille-ul Transilvaniei. Secolul al XVIII-lea se remarcă prin destrămarea orânduirii feudale şi apariţia capitalismului.

În secolul al XX-lea, actuala rază administrativă a judeţului Cluj a devenit unitate administrativă a Regatului României, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial o parte fiind administrată de statul ungar în urma dictatului de la Viena, pentru ca după cel de-al Doilea Război Mondial să devină, în urma organizării administrative, Regiunea Cluj până în 1968,  iar după acest an Judeţul Cluj.

Dacă ai ajuns în nord-vestul ţării, în inima Transilvaniei, la poalele Munţilor Apuseni, atunci străbaţi ţinuturile noastre, meleaguri pline de istorie, tradiţii şi obiceiuri, brăzdate de munţi şi de lacuri de o frumuseţe rară, ce adăpostesc o istorie milenară cu vestigii din perioada antică, medievală şi modernă. Aceasta ne-a lăsat un patrimoniu arheologic şi arhitectural din perioada civilizaţiilor preistorice, daco-romane, ale popoarelor migratoare sau din zbuciumatul ev mediu central european.

Dintre zonele şi obiectivele de mare atractivitate turistică trebuie menţionate: Salina Turda, destinaţie modernă de agrement şi de tratament; Muntele Băişorii, staţiune favorabilă practicării sporturilor de iarnă; Munţii Trascăului, deosebit de spectaculoşi datorită formelor de relief, stâncilor impozante şi peşterilor; Băişoara, zonă ce se remarcă prin peisaje de o excepţională frumuseţe, căutată vara de amatorii de drumeţii şi iarna de cei ai „sportului alb”; Zona lacurilor Gilău - Tarniţa, care oferă condiţii deosebite pentru agrement la sfârşit de săptămână; Zona lacului Beliş-Fântânele, căutată pentru peisajul superb dat de lac și de munții care-l înconjoară.

Bogăţia de monumente şi obiective istorice, precum şi patrimoniul arhitectural, incluse în mare parte în circuitul naţional, constituie o certă şi permanentă sursă de atracţie turistică. Atrag atenţia monumente precum: ansamblul monumental Matei Corvin, statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul, grupul statuar „Şcoala Ardeleană “, statuia lui Avram Iancu, Catedrala Ortodoxă, biserica „Sfântul Mihail”, biserica Franciscană, biserica Piaristă, Bastionul Croitorilor, mormântul lui Mihai Viteazul de la Turda, castelul de la Bonţida, Muzeul Memorial Octavian Goga de la Ciucea. De mare interes turistic sunt şi: Muzeul de Artă, al doilea din ţară ca zestre de artă româneasca dar şi străină (peste 13 000 de lucrări), Muzeul Etnografic al Transilvaniei (peste 40 000 de exponate), Colecţia de istorie a farmaciei, Muzeul de Mineralogie (peste 16 500 de exponate), Muzeul Mitropoliei Clujului, Muzeul de Istorie din Turda (peste 30 000 de obiecte), Muzeul Municipal Dej, Muzeul Sătesc din Iclod. În municipiile Dej şi Turda, bisericile în stil gotic din secolele XIV - XVI, aflate în pieţele centrale, constituie de asemenea importante puncte de atracţie turistică.

Pe traseul turistic de sud, trecutul şi prezentul se întâlnesc: Cheile Turzii, o rezervaţie naturală unde pot fi organizate drumeţii şi activităţi de escaladă; Salina Turda, o destinaţie modernă de agrement şi de tratament, Muzeul de Istorie din Turda ce păstrează o importantă moştenire din epoca romană; Muntele Băişorii, o staţiune favorabilă practicării sporturilor de iarnă. Traseul de nord-est ne oferă întâlnirea cu istoria comunităţilor din judeţul Cluj: Castelul Bánffy de la Bonţida, simbolul barocului transilvan, Gherla-Armenopolis, oraşul baroc al comunităţii armene în Evul Mediu, Mănăstirea Nicula, şcoala iconografiei pe sticlă a comunităţii româneşti, comunitatea maghiară din Sic sau Sinagoga din Dej a comunităţii iudaice. Traseul de Vest ne poartă dinspre Cluj-Napoca spre zona montană şi a lacurilor judeţului: Lacurile Beliş, Tarniţa, Gilău şi Drăgan. De asemenea, Cascada Vălul Miresei, Muzeul Memorial Octavian Goga şi Cetatea Bologa sunt alte puncte de atracţie ale zonei vestice.

Toate aceste atracţii ale judeţului Cluj îl califică drept o destinaţie ideală ce oferă multiple posibilităţi, atât de petrecere a timpului liber, cât şi de dezvoltare a afacerilor din diverse domenii de activitate.

Judeţul Cluj se numără printre judeţele cele mai active în sfera culturală. Avînd un patrimoniu valoros, o veche reputaţie în domeniul învăţămîntului şi culturii, precum şi instituţii de prestigiu, Clujul are şi în prezent o viaţă culturală şi universitară complexă. Una dintre cele mai cunoscute universităţi din centrul Europei este „Universitatea Babeş - Bolyai” unde predarea se face în trei limbi: română, germană şi maghiară. De asemenea, în aulele „Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu” sunt formaţi viitori medici şi farmacişti, iar specialiştii în domeniul tehnologiei informaticii şi ingineriei provin din Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.

Sursa: Site-ul Consiliului Judetean Cluj

Aflati mai multe despre atractiile turistice din tara Romania

Romania
 Descriere despre "Tara "
Romania ....

Pensiunea Perla Transilvaniei*** este amplasata in mijlocul naturii, intr-o zona cu aer curat, padure si mult verde.

Localizată în Moldovenești, județul Cluj, Perla Transilvaniei este un loc retras, unde poți profita de calmul naturii și unde te poți relaxa în totalitate. În același timp, vei avea parte și de o priveliște spectaculoasă. 

Pensiunea are o capacitate 18-20 persoane in 12 camere din care 5 camere matrimoniale, 7 camere triple, 1 Apartament 4 persoane.

Camere: TV cablu, baie proprie, cabină de duș, aer condiționat, frigider, sistem de încălzire, uscător de păr, vedere spre curtea interioară.

Facilitati: Centru SPA cu jacuzzi exterior, jacuzzi interior, saună, piscina exterioară, bucătărie complet utilată, Internet wireless, semineu, terasă acoperită, parcare, loc de joacă pentru copii, bucatarie la dispozitia turistilor,frigider,  mașină de spălat rufe, cuptor cu microunde, filtru de cafea, mașină de spălat vase, plită electrică, scaun pentru copii, veselă și tacâmuri, foișor.