Oferta de vacanta in Maramuresul istoric !
Tarifele includ: cazare 1 noapte cu mic dejun bogat, Internet wireless, parcare in limita locurilor disponibile.
ST = camera twin
SM = camera pat matrimonial
AP = Apartament
Reduceri copii:
- 1 copil 0-7,99 ani cazare gratuita fara pat suplimentar, mic dejun inclus, baby cot la cerere, gratuit;
- 8-17,99 ani achita micul dejun 30 lei/zi, fara pat suplimentar, iar pentru pat suplimentar achita 50 lei/zi;
Nu există spaţiu pentru pat suplimentar în toate camerele.
Optional prânz si cina in regim à la carte în restautantul cu specific traditional.
Tarifele nu sunt valabile in perioada Sarbatorilor si Evenimentelor.
Conditii pentru rezervare: plata integrala sau avans 30 % dupa confirmarea rezervarii iar diferenta se va achita cel tarziu cu 10 zile inaintea inceperii sejurului.
Optional transport, transferuri.
Tara: Romania Judet - Regiune: Maramures Localitate - Statiune: Sighetu Marmatiei Tip masa: Mic dejun Plecare: Oricand Durata: 1 noapteOferta de vacanta in Maramuresul istoric !
Tarifele includ: cazare 1 noapte cu mic dejun bogat, Internet wireless, parcare in limita locurilor disponibile.
ST = camera twin
SM = camera pat matrimonial
AP = Apartament
Reduceri copii:
- 1 copil 0-7,99 ani cazare gratuita fara pat suplimentar, mic dejun inclus, baby cot la cerere, gratuit;
- 8-17,99 ani achita micul dejun 30 lei/zi, fara pat suplimentar, iar pentru pat suplimentar achita 50 lei/zi;
Nu există spaţiu pentru pat suplimentar în toate camerele.
Optional prânz si cina in regim à la carte în restautantul cu specific traditional.
Tarifele nu sunt valabile in perioada Sarbatorilor si Evenimentelor.
Conditii pentru rezervare: plata integrala sau avans 30 % dupa confirmarea rezervarii iar diferenta se va achita cel tarziu cu 10 zile inaintea inceperii sejurului.
Optional transport, transferuri.
Oraşul Sighetu Marmaţiei (numit în trecut şi Sighetul Maramureşului) este atestat documentar în anul 1326 şi ca oraş în anul 1352. Capitală de peste şase veacuri a Maramureşului istoric, oraşul Sighet are urme de vieţuire umană din paleoliticul superior (10.000 î.Cr.), neolitic, epoca bronzului şi epoca fierului; aşezarea de pe dealul Solovan din perioada dacică ne dă dreptul a afirma că teritoriul oraşului a fost locuit permanent de comunităţi umane din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre. Aşezat la confluenţă de ape şi văi, oraşul Sighet a polarizat economic şi comercial zona Maramureşului. Cetatea de pe Solovan, de la începutul epocii fierului, una din cele mai mari aşezări fortificate din România, a fost supusă atacurilor în contextul exploatării metalelor din munţii Maramureşului. Numeroase urme ale dacilor liberi din zonă (Onceşti ,Călineşti) şi descoperirile arheologice din feudalismul timpuriu certifică arheologic perimetrul oraşului ca vatră de existenţă a strămoşilor noştri daco romani şi apoi români.
De la mijlocul veacului XIV, Sighetul devenea un centru înfloritor, odată cu dezvoltarea urbană şi intensificarea meşteşugurilor şi a comerţului. Se păstrează şi acum importante mărturii documentare ale breslelor oraşului în special a cizmarilor din sec XVII - XIX.
O statistică din 1700 arăta ca la Sighet existau 14 bresle. Dezvoltarea continuă a oraşului duce la acordarea de privilegii importante. La 1611 principele C. Bathory întăreşte privilegiile Sighetului, iar în 1659 împăratul Leopold I acordă oraşului drept de stemă: Capul de bour; treptat este menţionat de Miron Costin carea afirmă că Sighetul, Capitala Maramureşului, are ca stemă capul de bour, ca stema Moldovei. Asemănarea este certă dacă reamintim că Sighetul a fost feuda urmaşilor lui Dragoş Vodă.
Cea mai veche construcţie rămasă pănă azi, este biserica reformată (sec. XIV), care este şi cea mai înaltă clădire din oraş (aprox.60m). Clădirea Comitatului Maramureş (Palatul Prefecturii) este de la sfîrşitul sec. XVII (1691-1697).
Populaţia românească, majoritară în zonă, şi-a instruit la început tinerii la şcolile calvine sau catolice. Deschiderea politică după revoluţia de la 1848/1849, funcţiile în comitat, inclusiv cea a Comitetului Suprem al Maramureşului deţinut de români, au permis înfiinţarea la Sighet a „Asociaţiaiunii pentru cultura poporului român din Maramureş", care, în 1862 înfiinţează pentru români. Institutul românesc a dat în cei 100 ani de funcţionare peste o sută douăzeci de dascăli, cei care vor pregăti conştiinţele pentru înfăptuirea autorităţii naţionale.
La sfârşitul sec XIX şi începutul sec. XX la Sighet apar numeroase asociaţii cu caracter economic şi religios. Apar tipografii, se editează ziare şi reviste, se tipăresc lucrări în principalele limbi ale populaţiei zonei (românii maghiarii, evreii, germanii, ucraineanii). Punerea în funcţiune a căii ferate ce lega Sighetul de Polonia şi Bucovinma (1872) face din Sighet un important centru comercial. Intră în funcţiune folosind fabrici de cherestea, de mobilă, şi mai multe bănci. În anul 1893 în Sighet se introduce iluminatul electric stradal, oraşul fiind, după Timişoara al doilea oraş din aceste părţi care beneficiază de progresele economiei moderne.
La Sighet se organizează conferinţe şi expoziţii (1900 etc) care pun în evidenţă progresele din zonă. Ştiinţele iau un orizont deosebit. În Sighet activau doi academicieni renumiţi pe plan naţional şi european. Ioan Mihalyi de Apşa (1844-1914), autorul Diplomelor maramureşene din secolele XIV şi XV (Sighet 1900), membru corespondent al Academiei Române(1901) şi Szilaghy Istvan membru al Academiei de la Budapesta.
Primul război mondial a adus mari influenţe populaţiei oraşului şi zonei, dar şi posibilitatea înfăpturii unităţii naţionale a României. La 22 noiembrie 1918, la Sighet (în piaţa centrală a oraşului) se desfăşoară o mare adunare naţională a românilor maramureşeni care alege Sfatul Naţional şi hotărăşte trimiterea delegaţiilor la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, care a hotărât unirea cu celelalte provincii româneşti în hotarele României Mari.
În anul 1919 se deschid la Sighet importante şcoli româneşti: Liceul „Dragoş-Vodă", Liceul de fete „Domniţşa Ileana", Şcoala normală de băieţi „Regele Ferdinand", un gimnaziu comercial mixt, un liceu comercial de băieţi, un liceu comercial de fete. În Palatul Cultural se înfiinţează „Muzeul etnografic al Maramureşului", cu importante colecţii de obiecte, covoare, cărţi vechi şi manuscrise. (1926)
La Sighet în perioada interbelică apar peste 20 de ziare „Sfatul" (1918-1919), „Gazeta Maramureşului" (1920), „Graiul Maramureşului" (1932-1940; 1947-1948), „Maramureşul" (1923-1926), „Gazeta maramureşeană", „Munca" (gazetă bilingvă). Apar şi numeroase gazete literare: „Căminul nostru, „Zări senine", „Praguri culturale", „Viaţa şcolară" etc.
Dictatul de la Viena (30 august 1940) şi al doilea război mondial au adus imense suferinţe populaţiei oraşului, în deosebi, evreilor şi ucrainenilor. Peste 38.000 de evrei din Maramureş (12.500 din Sighet) au fost deportaţi în lagărele morţii şi exterminaţi. Stau mărturie acestei tragedii documentele de la Muzeul Culturii şi Civilizaţiei evreieşti, Casa Elie Wiesel, aparţinător Muzeului Maramureşului, Monumentul Holocaustului de pe locul fostei sinagogi distruse (1944) şi mărturiile laureatului Premiului Nobel pentru Pace, Elie Wiesel. Sfârşitul celui de-al II-lea Război Mondial (1945) este marcat de întoarcerea refugiaţilor şi încercările de refacere a oraşului.
Desfiinţarea judeţului Maramureş cu capitala la Sighet (1950) duce la transformarea oraşului într-o localitate fără prea mare importanţă în Regiunea Maramureş. Doar eforturile cetăţenilor Sighetului şi dezvoltarea social-economică prin industrializare fac posibilă creşterea oraşului în zestrea economică şi în cea edilitară. Se ridică noi cartiere de locuinţe.
Municipiul Sighetul Marmaţiei este situat geografic în Nordul Maramureşului şi al României, la graniţa cu Ucraina (47°55'43 N, 23°53'33 E). Aflat la 274 m altidtudine faţă de nivelul mării, oraşul este mărginit de râurile Iza şi Tisa. Accesul în municipiu este posibil atât pe calea ferată precum şi rutier prin DN 18 şi DN 19. Sighetul se află la 600 de km de Bucureşti, 220 km de Cluj-Napoca, 65 km de Baia Mare şi 105 km de Satu Mare. Legătura cu Ucraina se face rutier prin punctul de trecere a frontierei Sighet-Solotvino şi feroviar prin punctul de trecere Câmpulung la Tisa (aflat la 12 km de oraş).
Oraşul şi împrejurimile reprezintă un bun turistic, existând multe obiective importante:
Memorialul Victimelor Comunismului şi al rezistenţei, aflat în imediata apropiere a clădirii Primăriei, fosta închisoare este unul din puţinele proiecte internaţionale dedicate analizei trecutului comunist din ţările est-europene;
Muzeul etnografic al Maramureşului cu secţiile: ştiinţele naturii, istorie şi etnografie;
Muzeul Satului Maramureşean;
Muzeul Culturii Evreieşti, prezintă o expoziţie în cinstea sigheteanului laureat al Premiului Nobel pentru pace, Ellie Wiesel.
În ceea ce priveşte Maramureşul şi tradiţiile ce atrag turişti anual, nu putem să nu amintim :
Casa memorială Dr. Ioan Mihalyi de Apşa
Festivalul Datinilor şi obiceiurilor de iarnă – Marmaţia, în fiecare an pe data de 27 Decembrie şi întruneşte oameni şi tradiţii populare din toată ţara.
Reşedinţă de judeţ în perioada interbelică, localitate de frontieră cu punct de trecere înspre localitatea Solotvino din Ucraina, Sighetul rămâne o localitate importantă a judeţului.
Sighetul Marmaţiei este cunoscut în judeţ şi ca centru cultural, în special din perioada interbelică, atunci când oraşul avea statutul de reşedinţă a Maramureşului. În 1861, în Sighet, a luat fiinţă prima Asociaţie Culturală românească din Transilvania (Asociaţia pentru Cultura Poporului Român din Maramureş). Un an mai târziu se deschide „Preparandia", prima şcoală românească de învăţători. Această şcoală, a pregătit în primii ani 120 de învăţători şi funcţionari. Dovezi ale vremurilor, se găsesc la Muzeul Maramureşean, dar şi în Muzeul în aer liber al satului maramureşean. Oraşul a fost gazda primei instituţii de învăţământ superior din judeţ. Astfel, din 1838 până în 1920, a funcţionat Academia de Drept.
Sursa: Site-ul Primariei Sighetu Marmatiei
De îndată ce treci de "poarta" Maramureşului, peisajele îţi fură privirea: munţi împăduriţi, adăpaţi de râuri şi pâraie, dealuri îmbătător de verzi, căpiţe prietenoase ivite la tot pasul, lacuri tăcute, păşuni, cascade şi izvoare, specii florale excepţionale, toate îndemnându-te să nu mai laşi deoparte aparatul de fotografiat. Cu o avere alcătuită dintr-un parc naţional (Munţii Rodnei), un parc natural (Munţii Maramureşului) şi numeroase alte arii protejate, peisajul Maramureşului e mai mult decât înstărit: Creasta Cocoşului, Lacul Albastru, Cheile Lăpuşului sunt doar câteva dintre acestea, o sărbătoare pentru ochi, pledând convingător pentru versurile populare fredonate de maramureşeni ori de câte ori au prilejul să-şi laude meleagurile: ”Maramureş plai cu flori, mândru eşti în sărbători…”
Aproape fără excepţie, vizitatorii Maramureşului se declară îndrăgostiţi de moroşeni. Fie că îi întâlneşti într-o zi obişnuită de lucru, la fân sau cu treburi prin gospodărie, fie că schimbi o vorbă cu ei pe uliţa satului, sau îi însoţeşti într-o zi de sărbătoare, atunci când îşi îmbracă cele mai bune straie ca să îşi cinstească duminicile, sfinţii sau nunţile, sufletul tău va fi câştigat. În felul lor de a fi simplu, sincer, fără ocolişuri, în vorbele lor pline de tâlc, în modul în care te poftesc în casă, în pofta lor de joc şi horit şi mândria cu care povestesc despre locurile în care s-au născut, există ceva care te cucereşte de la prima vedere.
Nu de puţine ori, numele Maramureşului se substituie cu "ţara bisericilor din lemn". Călătorind prin sate, e uşor să observi că mai toate aşezările au vechea lor biserică de lemn, creaţie a meşterilor locului. Opt dintre acestea au fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, putând fi vizitate la Bârsana, Budeşti, Deseşti, Ieud, Plopiş, Poienile Izei, Rogoz şi Şurdeşti. Bisericile nu sunt doar obiective turistice: în fiecare duminică şi de sărbători, sătenii, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în straie tradiţionale, vin aici să se închine. Cu turnuri înalte, ca să fie cât mai aproape de Dumnezeu, cu stâlpi grei de brad sau stejar, sculptaţi manual şi cu acoperişuri de şindrilă, cu valoroase picturi interioare, de o vechime impresionantă, fiecare biserică are istoria şi povestea ei încrustată în lemn.
Maramureşenii au fost întotdeauna credincioşi lemnului, căruia i-au dat cele mai felurite forme, de la blidul în care mâncau, până la acoperământul de deasupra capului şi bisericile în care se închinau. Acolo unde miroase a lemn, maramureşeanul se simte acasă. Porţile de lemn sunt, de când lumea, simbolul satelor maramureşene. Motivele încrustate în stâlpii porţilor, pe acest hotar simbolic dintre lume şi gospodărie, dintre spaţiul neutru şi cel sacru, au rolul de a proteja casa şi familia: funia răsucită, soarele, pomul vieţii sunt toate expresia marilor mituri din cultura românească. Azi, în Maramureş, mai pot fi văzute porţi şi case vechi din lemn, în special în satele de pe Valea Cosăului şi Valea Marei, precum şi în Muzeul Satului din Baia Mare şi Sighet.
Despre satele maramureşene se spune că reprezintă sufletul vieţii la ţară din România, o atracţie şi o sursă de tihnă pentru turistul obişnuit cu aglomeraţia şi zgomotul citadin. Vizitând Maramureşul rămâi cu impresia întoarcerii în timp la simplitate şi arhaic. Primul lucru care îl încântă pe călătorul ostenit de drum este gazda întotdeauna ”veseloasă” şi primitoare şi o masă cu bucate tradiţionale. Apoi îl încântă munca la câmp, adierea de iarbă proaspăt cosită, gustul laptelui proaspăt muls, plimbările cu căruţa sau cu sania, somnul odihnitor. Iar asta se întâmplă în toate pensiunile agroturistice ale locului.
Oamenii din Maramureş au ştiut să nu se înstrăineze de tradiţii, păstrate din timpurile de demult. Viaţa la ţară în Maramureş este orânduită în mare parte după muncile câmpului şi după marile sărbători creştine. Începutul de an e animat de sumedenia de obiceiuri de Anul Nou şi Bobotează. Primăvara este dedicată obiceiurilor de cinstire a primului gospodar ieşit la arat (Tânjaua de pe Mara, Udătoriul din Şurdeşti), urcatul oilor la stâne şi Sărbătoarea Paştelui. Vara, maramureşenii sunt ocupaţi cu munca la fân, câtă vreme e soarele pe cer, respectând obiceiurile de Sânziene şi tradiţiile legate de ziua Sfintei Marii şi de zilele sfinţilor. Toamna, în timp ce se bucură de bogăţia recoltei, oamenii se adună la jocuri ale satului, unde pe muzica ceteraşilor, flăcăii joacă pătimaş fetele. Asta până la Lăsatul Secului, care marchează începutul pregătirilor pentru Crăciun, sărbătoarea cea mai frumoasă de peste an, când văile Maramureşului răsună de glasurile colindătorilor.
Sărbătorile creştine se împletesc aici cu credinţele populare, în tot felul de obiceiuri precum: găsirea ursitului, alungatul duhurilor rele, căsnicia fericită sau recolta bogată. Iar când toate acestea se îmbină cu jocul şi horitul, spectacolul pentru oaspeţii din alte colţuri de lume este desăvârşit, în orice anotimp.
Dacă îi vizitezi pe moroşeni, vei avea prilejul să îi vezi meşterind, mai ales în lemn, de la blide, linguri, pecetare şi obiecte de mobilier, la case, porţi şi biserici. În domeniul ţesăturilor, femeile din Maramureş cunosc secretul extragerii culorilor naturale din plante şi coajă de copac, aşa că în fiecare casă există în camera bună, lada cu ţesături din lână şi cânepă, lucrate la războiul de ţesut.
Meşteşugul olăritului se mândreşte cu centrul de la Săcel, unde lutul roşu, scos de la mari adâncimi, este prelucrat cu tehnici străvechi. Tot aici se meşteresc măştile tradiţionale care îmbogăţesc obiceiurile de iarnă. În satele Sârbi şi Budeşti, pe Valea Cosăului, mai pot fi găsiţi ultimii clopari din Maramureş, dar şi cele mai spectaculoase instalaţii ţărăneşti din lemn (vâltori, pive, mori, horincii). Confecţionarea costumelor populare, a podoabelor tradiţionale ori pictura pe sticlă sunt alte meşteşuguri transmise din generaţie în generaţie în Maramureş.
În Săpânţa vei găsi un cimitir neobişnuit, care intrigă şi impresionează prin originalitate: Cimitirul Vesel, numit aşa pentru crucile pictate în culori vii, peste care domneşte un albastru special, denumit albastru de Săpânţa. Iniţiatorul acestui cimitir a fost Stan Ioan Pătraş, care în anii 1931-1935 a început să confecţioneze crucile altfel decât în cimitirele obişnuite. Imaginile cioplite în lemn înfăţişează în mod naiv una din caracteristicile vieţii celui îngropat acolo, iar epitafurile sunt scurte poezioare pline de tâlc, scrise în limbaj popular, la persoana întâi, ca o spovadă a răposatului. Toate acestea au propulsat acest loc în topul 10 al celor mai vizitate destinaţii funerare din lume.
În Maramureş, cele mai multe muzee sunt concentrate în jurul municipiilor Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei. Muzeul de Mineralogie Baia Mare găzduieşte o spectaculoasă colecţie de minerale unicat în lume. De asemenea, în ambele localităţi există muzee dedicate arhitecturii tradiţionale şi etnografiei, care spun totul despre casele, meşteşugurile, mobilierul ţărănesc, portul, ceramica şi alte îndeletniciri ale localnicilor. În Sighetu Marmaţiei, o celebră închisoare politică a fost transformată în Memorialul Victimelor comunismului şi al Rezistenţei, însă astfel de instituţii există şi în localităţile mai mici. La Dragomireşti există un muzeu al ţărăncii române, iar în Leud, familia Pleş a transformat o casă veche din lemn, în muzeu al cânepei.
Horinca, sau palinca, nu e doar băutura tradiţională, ci şi mândria fiecărui moroşan gospodar, licoarea care stropeşte orice ospăţ, descreţeşte frunţile, leagă prietenii, dezleagă limbi, un soi de elixir cu puteri tămăduitoare, vorba cântecului: "De beau un pic de horincă, nu mă mai doare nimică". Cei iniţiaţi în tainele licorii ştiu cum să verifice cât e de bună. Fie freacă o picătură în palme şi dacă mirosul băuturii aduce cu cel al mierii, testul a fost trecut, fie numără mărgeluţele de pe marginea sticlei, după ce o agită. Pentru toate acestea, atunci când intri în casa unui moroşan şi eşti omenit cu pălincă se spune că trebuie să bei paharul până la fund înainte de a-l pune pe masă, pentru că altfel aduce ghinion gazdei. Însă oricât te-ar preocupa soarta gazdelor, nu uita că horinca e "apă de foc" şi după o înghiţitură-două "picioarele ţi se înmoaie ca pământul după ploaie"!
Celor dornici de mişcare după mesele îmbelşugate, Maramureşul le oferă poteci pitoreşti pentru drumeţii, lacuri şi râuri pentru o scaldă pe cinste în zilele de vară şi pârtii de schi în timpul iernii (Borşa, Şuior, Mogoşa, Cavnic, Izvoare). Cicliştii se pot bucura de rute îndepărtate de trafic, care străbat locuri uimitoare, iar alpiniştii de hamuri, chingi şi adrenalină, pe Creasta Cocoşului.
Până în urmă cu patru decenii, în Maramureş erau în funcţiune 200 de kilometri de linii ferate înguste, pe care circulau trenuri cu aburi ce transportau sare, lemn, mărfuri şi persoane. Astăzi, Mocăniţa de pe Vaser este singura cale ferată îngustă din Uniunea Europeană pe care mai circulă un tren forestier. Sistemul are o lungime de peste 50 de kilometri, atât de-a lungul defileului împădurit al râului, cât şi pe două văi laterale. Trenul turistic urcă până la jumătatea văii (km 22), la staţia Paltin, unde se face popas pentru picnic, întorcându-se înapoi după câteva ore. Locomotivele care-l tractează, construite între anii 1910 şi 1986, sunt cu aburi şi au opriri pitoreşti pe traseu.
Sursa: Site-ul Consiliului Judetean Maramures
Casa Iurca de Calinesti**** este situata in inima Maramuresului istoric, in municipiul Sighetu Marmatiei si pune la dispozitia turistilor 42 de locuri de cazare, în 19 camere, din care: 10 camere duble twin, 5 camere cu pat matrimonial, 2 apartamente cu câte 2 camere twin, 1 apartament de lux cu dormitor cu pat matrimonial si living cu canapea, 1 camera single.
Camere: baie proprie, Internet wireless, TV LED cablu, minibar, majoritatea au balcon, cu exceptia a 2 camere matrimoniale si a unuia dintre apartamente.
Casa in care functioneaza pensiunea-restaurant a fost construita in anul 1821 si restaurata in anul 2004, fiind structurata pe doua nivele.
La parter se afla salonul de mic dejun cu 40 de locuri, ce poate fi folosit ca sală de conferințe.
Restaurantul are o capacitate de 60 de locuri la care se adauga cele 60 de locuri de pe terasa.
In curte este amenajata terasa acoperita, cu foisor, de aici facandu-se si accesul spre etaj printr-o scara in spirala, din lemn. Tot in curte este zidit cuptorul unde se pregatesc preparatele la gratar.
Interiorul restaurantului este amenajat in stil maramuresan, respectand elementele specifice zonei: porti sculptate in lemn de stejar (cu simboluri specifice, soarele, funia impletita, pomul vietii, dintelede lup), mobilier din lemn masiv, cuptor sculptat.
Decoratiuni interioare specifice zonei: rude de zestre cu toluri, cergi, stergare, perne tesute in casa, ceramica de Sacel. Peretii sunt impodobiti cu stergare lucrate in casa. Fetele de masa si decoratiunile de pe scaune sunt lucrate din material tesut la razboi cu motive tipic maramuresene.
Costumatia purtata de ospatari este costum traditional din Maramures.
Atmosfera din restaurant este imbogatita demuzica traditionala maramureseana.
In fața hotelului se află o parcare publică gratuită cu capacitatea de 15 locuri.
Rezervarea dvs. a fost trimisa cu succes !
Multumim ca te-ai abonat la Newsletter !
