HOME > REVELION 2024 > ROMANIA

Revelion 2024 in Maramures Glod Pensiunea Glodeanca****

Revelion 2024 in Maramures Glod Pensiunea Glodeanca****

Va invitam sa petreceti Sarbatorile de sfarsit de an, Noaptea de Revelion 2024 si inceputul unui An Nou alaturi de cei dragi, in Maramuresul Istoric !

 

Pachet servicii turistice Revelion 2024: cazare 4 nopti in perioada 30/12/2023-03/01/2024, mic dejun si cina, Cina Festivă Revelion cu program folcloric maramureșean, degustare de vin în crama proprie, acces la ciubăr și saună, vin fiert în jurul focului de tabără, purcel la rotisor, pomana porcului la ceaun, costume populare pentru ședință foto, bilete de intrare la Muzeul Țărăncii din Dragomirești, suvenir de rămas bun, precum și alte surprize.

FB = camera fara balcon
CB = camera cu balcon
AP = Apartament.

Reducere copii:
- 1 copil 0-4,99 ani are gratuitate in camera cu 2 adulti;
- 1 copil 5-10,99 ani in camera cu 2 adulti achita 1.000 lei/sejur;
-  1 copil 11-13,99 ani in camera cu 2 adulti achita 1.400 lei/sejur.

Din meniu nu vor lipsi preparate tradiționale: platou țărănesc, supă de găină, zamă acră, ciorbă de legume, ciorbă de perișoare, sarmale cu costiță și cârnaț, mămăligă cu brânză, jumări și smântână, pomana porcului, păstrăv de munte, plăcinte, pancove (gogoși), clătite, cozonac, pâine coaptă în cuptor, 
dulcețuri de casă și multe alte bunătăți specifice Maramureșului.
Băuturi: apă plată, apă minerală, suc natural, borcut, horincă, vișinată, afinată, bere, cafea, ceai.

Conditii pentru rezervare: plata integrala sau avans 50 % dupa confirmarea rezervarii iar diferenta se va achita pana la 4 Decembrie.
Avansul nu se restituie in cazul anularii sau neprezentarii.

Optional transport, transferuri.

de la 3025 RON / persoana / 4 nopti
Ai nevoie de AJUTOR?

 021 330 05 06  /  021 794 58 58  /  0787 229 909

Tara Tara: Romania
Judet - Regiune Judet - Regiune: Maramures
Localitate - Statiune Localitate - Statiune: Stramtura - Glod
Tip masa Tip masa: Demipensiune inclusiv Masa Festiva Revelion
Plecare Plecare: 30 Decembrie
Durata Durata: 4 nopti
TARIFE
PERIOADA
MASA
CAMERA
TARIF TOTAL
30.12.2023-03.01.2024, sejur 4 nopti
Demipensiune
2 persoane
FB: 6.050 lei
Rezerva
30.12.2023-03.01.2024, sejur 4 nopti
Demipensiune
2 persoane
CB: 6.300 lei
Rezerva
30.12.2023-03.01.2024, sejur 4 nopti
Demipensiune
2 persoane
AP: 6.550 lei
Rezerva

Revelion 2024 in Maramures Glod Pensiunea Glodeanca****

Va invitam sa petreceti Sarbatorile de sfarsit de an, Noaptea de Revelion 2024 si inceputul unui An Nou alaturi de cei dragi, in Maramuresul Istoric !

 

Pachet servicii turistice Revelion 2024: cazare 4 nopti in perioada 30/12/2023-03/01/2024, mic dejun si cina, Cina Festivă Revelion cu program folcloric maramureșean, degustare de vin în crama proprie, acces la ciubăr și saună, vin fiert în jurul focului de tabără, purcel la rotisor, pomana porcului la ceaun, costume populare pentru ședință foto, bilete de intrare la Muzeul Țărăncii din Dragomirești, suvenir de rămas bun, precum și alte surprize.

FB = camera fara balcon
CB = camera cu balcon
AP = Apartament.

Reducere copii:
- 1 copil 0-4,99 ani are gratuitate in camera cu 2 adulti;
- 1 copil 5-10,99 ani in camera cu 2 adulti achita 1.000 lei/sejur;
-  1 copil 11-13,99 ani in camera cu 2 adulti achita 1.400 lei/sejur.

Din meniu nu vor lipsi preparate tradiționale: platou țărănesc, supă de găină, zamă acră, ciorbă de legume, ciorbă de perișoare, sarmale cu costiță și cârnaț, mămăligă cu brânză, jumări și smântână, pomana porcului, păstrăv de munte, plăcinte, pancove (gogoși), clătite, cozonac, pâine coaptă în cuptor, 
dulcețuri de casă și multe alte bunătăți specifice Maramureșului.
Băuturi: apă plată, apă minerală, suc natural, borcut, horincă, vișinată, afinată, bere, cafea, ceai.

Conditii pentru rezervare: plata integrala sau avans 50 % dupa confirmarea rezervarii iar diferenta se va achita pana la 4 Decembrie.
Avansul nu se restituie in cazul anularii sau neprezentarii.

Optional transport, transferuri.


Aflati mai multe despre atractiile turistice din localitatea - statiunea Stramtura - Glod

Down

Comuna Strâmtura este situată în partea de nord a județului Maramureș la 27 km de orașul Sighetu Marmației și la 80 km de municipiul Baia Mare. Cu o populație de aproximativ 4.000 de locuitori, comuna Strâmtura se învecinează la nord-vest cu localitatea Bârsana, la est cu localitățile Petrova, Leordina și Rozavlea, iar în partea de sud cu localitățile de Poienile Izei și Strâmbu-Băiuț.

Pe cuprinsul comunei sunt o mulțime de ulițe botezate după denumirea acelei părți din comună unde se află situată ulița: ulița Susanilor, ulița Bisericii, ulița Morii, ulița lui Ioancii etc.

De la răsărit la apus Strâmtura este străbătuta de DJ 185 Săcel-Vadu-Izei. Din această șosea pleacă mai multe drumuri comunale, cele mai importante fiind cele leagă centrul comunei cu satele aparținătoare: Slătioara, care este la 5 km de comună, respectiv Glod, situat la o distanță de 8 km de comună.

Glod era sat iobăgesc în proprietatea nobililor din Șieu, „dar cu oaspeți regali”.

Este situat la nord-vest de muntele Măgura Mare din lanțul vulcanic al Țibleșului, pe cursul superior al Văii Slătioarei, la 8 km de centrul comunal, Strâmtura. Această vale, la 1353 a constituit limita de nord-vest a Cnezatului de Vale al Bogdăneștilor, respectiv a domeniului fiilor lui Ruga, Ștefan și Ioan. Acești urmași ai lui Ruga stăpânesc la 1418 o mocirlă, pomenită alături de celelalte sate de pe același domeniu. Identitatea Glod este confirmată de mutarea limitei domeniului înainte de 1411 de pe Valea Slătioarei pe creasta dealu­rilor dinspre Cosău. Situat și locuit pe un hotar mai vechi, Glodul nu poate data decât de la sfârșitul secolului al XIV-lea. Satul îşi trage numele de la cuvântul popular glod cu sens de noroi, indicând natura noroioasă, mocirloasă a terenului. Locuitorii satului sunt numiți glodeni, iar porecla colectivă dată de vecini este „afumați”.

Râul Iza, după ce izvorăște, întâlnește întâi roci mai moi, formându-și o vale largă. După ce trece prin culoarul Săcel-Săliștea de Sus, apoi prin bazinetul Dragomirești -Cuhea, intră în culoarul Rozavlea cu lărgiri la confluențe, Șieu-Rozavlea-Strâmtura. Aici, întâlnind roci mai rezistente pe o lungime de circa 2 km, se îngustează în aval de Strâmtura, între Piatra Țiganului și Prisaca, urmând defileul de la Surduc ca apoi să pătrundă în culoarul depresionar Bârsana-Vad.

Sursa: site-ul Primariei Stramtura

Aflati mai multe despre atractiile turistice din judetul - regiunea Maramures

Maramures
 Maramureşul este colţul de ţară din Nord-Vestul României, despre care s-a spus adesea că e un tărâm uitat de vreme, cu biserici de lemn şi obiceiuri de când lumea. Cei care l-au vizitat deja nu se mai întreabă "de ce Maramureş?", pentru că amintirile şi poveştile cu care s-au întors acasă vorbesc de la sine. Poate doar cei care nu l-au văzut să mai aibă nevoie de motive, aşadar va oferim doisprezece motive pentru a vizita minunatul tărâm desprins parcă din basmele străbunilor.

De îndată ce treci de "poarta" Maramureşului, peisajele îţi fură privirea: munţi împăduriţi, adăpaţi de râuri şi pâraie, dealuri îmbătător de verzi, căpiţe prietenoase ivite la tot pasul, lacuri tăcute, păşuni, cascade şi izvoare, specii florale excepţionale, toate îndemnându-te să nu mai laşi deoparte aparatul de fotografiat. Cu o avere alcătuită dintr-un parc naţional (Munţii Rodnei), un parc natural (Munţii Maramureşului) şi numeroase alte arii protejate, peisajul Maramureşului e mai mult decât înstărit: Creasta Cocoşului, Lacul Albastru, Cheile Lăpuşului sunt doar câteva dintre acestea, o sărbătoare pentru ochi, pledând convingător pentru versurile populare fredonate de maramureşeni ori de câte ori au prilejul să-şi laude meleagurile: ”Maramureş plai cu flori, mândru eşti în sărbători…”

Aproape fără excepţie, vizitatorii Maramureşului se declară îndrăgostiţi de moroşeni. Fie că îi întâlneşti într-o zi obişnuită de lucru, la fân sau cu treburi prin gospodărie, fie că schimbi o vorbă cu ei pe uliţa satului, sau îi însoţeşti într-o zi de sărbătoare, atunci când îşi îmbracă cele mai bune straie ca să îşi cinstească duminicile, sfinţii sau nunţile, sufletul tău va fi câştigat. În felul lor de a fi simplu, sincer, fără ocolişuri, în vorbele lor pline de tâlc, în modul în care te poftesc în casă, în pofta lor de joc şi horit şi mândria cu care povestesc despre locurile în care s-au născut, există ceva care te cucereşte de la prima vedere.

Nu de puţine ori, numele Maramureşului se substituie cu "ţara bisericilor din lemn". Călătorind prin sate, e uşor să observi că mai toate aşezările au vechea lor biserică de lemn, creaţie a meşterilor locului. Opt dintre acestea au fost incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, putând fi vizitate la Bârsana, Budeşti, Deseşti, Ieud, Plopiş, Poienile Izei, Rogoz şi Şurdeşti. Bisericile nu sunt doar obiective turistice: în fiecare duminică şi de sărbători, sătenii, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în straie tradiţionale, vin aici să se închine. Cu turnuri înalte, ca să fie cât mai aproape de Dumnezeu, cu stâlpi grei de brad sau stejar, sculptaţi manual şi cu acoperişuri de şindrilă, cu valoroase picturi interioare, de o vechime impresionantă, fiecare biserică are istoria şi povestea ei încrustată în lemn.

Maramureşenii au fost întotdeauna credincioşi lemnului, căruia i-au dat cele mai felurite forme, de la blidul în care mâncau, până la acoperământul de deasupra capului şi bisericile în care se închinau. Acolo unde miroase a lemn, maramureşeanul se simte acasă. Porţile de lemn sunt, de când lumea, simbolul satelor maramureşene. Motivele încrustate în stâlpii porţilor, pe acest hotar simbolic dintre lume şi gospodărie, dintre spaţiul neutru şi cel sacru, au rolul de a proteja casa şi familia: funia răsucită, soarele, pomul vieţii sunt toate expresia marilor mituri din cultura românească. Azi, în Maramureş, mai pot fi văzute porţi şi case vechi din lemn, în special în satele de pe Valea Cosăului şi Valea Marei, precum şi în Muzeul Satului din Baia Mare şi Sighet.

Despre satele maramureşene se spune că reprezintă sufletul vieţii la ţară din România, o atracţie şi o sursă de tihnă pentru turistul obişnuit cu aglomeraţia şi zgomotul citadin. Vizitând Maramureşul rămâi cu impresia întoarcerii în timp la simplitate şi arhaic. Primul lucru care îl încântă pe călătorul ostenit de drum este gazda întotdeauna ”veseloasă” şi primitoare şi o masă cu bucate tradiţionale. Apoi îl încântă munca la câmp, adierea de iarbă proaspăt cosită, gustul laptelui proaspăt muls, plimbările cu căruţa sau cu sania, somnul odihnitor. Iar asta se întâmplă în toate pensiunile agroturistice ale locului.

Oamenii din Maramureş au ştiut să nu se înstrăineze de tradiţii, păstrate din timpurile de demult. Viaţa la ţară în Maramureş este orânduită în mare parte după muncile câmpului şi după marile sărbători creştine. Începutul de an e animat de sumedenia de obiceiuri de Anul Nou şi Bobotează. Primăvara este dedicată obiceiurilor de cinstire a primului gospodar ieşit la arat (Tânjaua de pe Mara, Udătoriul din Şurdeşti), urcatul oilor la stâne şi Sărbătoarea Paştelui. Vara, maramureşenii sunt ocupaţi cu munca la fân, câtă vreme e soarele pe cer, respectând obiceiurile de Sânziene şi tradiţiile legate de ziua Sfintei Marii şi de zilele sfinţilor. Toamna, în timp ce se bucură de bogăţia recoltei, oamenii se adună la jocuri ale satului, unde pe muzica ceteraşilor, flăcăii joacă pătimaş fetele. Asta până la Lăsatul Secului, care marchează începutul pregătirilor pentru Crăciun, sărbătoarea cea mai frumoasă de peste an, când văile Maramureşului răsună de glasurile colindătorilor.

Sărbătorile creştine se împletesc aici cu credinţele populare, în tot felul de obiceiuri precum: găsirea ursitului, alungatul duhurilor rele, căsnicia fericită sau recolta bogată. Iar când toate acestea se îmbină cu jocul şi horitul, spectacolul pentru oaspeţii din alte colţuri de lume este desăvârşit, în orice anotimp.

Dacă îi vizitezi pe moroşeni, vei avea prilejul să îi vezi meşterind, mai ales în lemn, de la blide, linguri, pecetare şi obiecte de mobilier, la case, porţi şi biserici. În domeniul ţesăturilor, femeile din Maramureş cunosc secretul extragerii culorilor naturale din plante şi coajă de copac, aşa că în fiecare casă există în camera bună, lada cu ţesături din lână şi cânepă, lucrate la războiul de ţesut.

Meşteşugul olăritului se mândreşte cu centrul de la Săcel, unde lutul roşu, scos de la mari adâncimi, este prelucrat cu tehnici străvechi. Tot aici se meşteresc măştile tradiţionale care îmbogăţesc obiceiurile de iarnă. În satele Sârbi şi Budeşti, pe Valea Cosăului, mai pot fi găsiţi ultimii clopari din Maramureş, dar şi cele mai spectaculoase instalaţii ţărăneşti din lemn (vâltori, pive, mori, horincii). Confecţionarea costumelor populare, a podoabelor tradiţionale ori pictura pe sticlă sunt alte meşteşuguri transmise din generaţie în generaţie în Maramureş.

În Săpânţa vei găsi un cimitir neobişnuit, care intrigă şi impresionează prin originalitate: Cimitirul Vesel, numit aşa pentru crucile pictate în culori vii, peste care domneşte un albastru special, denumit albastru de Săpânţa. Iniţiatorul acestui cimitir a fost Stan Ioan Pătraş, care în anii 1931-1935 a început să confecţioneze crucile altfel decât în cimitirele obişnuite. Imaginile cioplite în lemn înfăţişează în mod naiv una din caracteristicile vieţii celui îngropat acolo, iar epitafurile sunt scurte poezioare pline de tâlc, scrise în limbaj popular, la persoana întâi, ca o spovadă a răposatului. Toate acestea au propulsat acest loc în topul 10 al celor mai vizitate destinaţii funerare din lume.

În Maramureş, cele mai multe muzee sunt concentrate în jurul municipiilor Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei. Muzeul de Mineralogie Baia Mare găzduieşte o spectaculoasă colecţie de minerale unicat în lume. De asemenea, în ambele localităţi există muzee dedicate arhitecturii tradiţionale şi etnografiei, care spun totul despre casele, meşteşugurile, mobilierul ţărănesc, portul, ceramica şi alte îndeletniciri ale localnicilor. În Sighetu Marmaţiei, o celebră închisoare politică a fost transformată în Memorialul Victimelor comunismului şi al Rezistenţei, însă astfel de instituţii există şi în localităţile mai mici. La Dragomireşti există un muzeu al ţărăncii române, iar în Leud, familia Pleş a transformat o casă veche din lemn, în muzeu al cânepei.

Horinca, sau palinca, nu e doar băutura tradiţională, ci şi mândria fiecărui moroşan gospodar, licoarea care stropeşte orice ospăţ, descreţeşte frunţile, leagă prietenii, dezleagă limbi, un soi de elixir cu puteri tămăduitoare, vorba cântecului: "De beau un pic de horincă, nu mă mai doare nimică". Cei iniţiaţi în tainele licorii ştiu cum să verifice cât e de bună. Fie freacă o picătură în palme şi dacă mirosul băuturii aduce cu cel al mierii, testul a fost trecut, fie numără mărgeluţele de pe marginea sticlei, după ce o agită. Pentru toate acestea, atunci când intri în casa unui moroşan şi eşti omenit cu pălincă se spune că trebuie să bei paharul până la fund înainte de a-l pune pe masă, pentru că altfel aduce ghinion gazdei. Însă oricât te-ar preocupa soarta gazdelor, nu uita că horinca e "apă de foc" şi după o înghiţitură-două "picioarele ţi se înmoaie ca pământul după ploaie"!

Celor dornici de mişcare după mesele îmbelşugate, Maramureşul le oferă poteci pitoreşti pentru drumeţii, lacuri şi râuri pentru o scaldă pe cinste în zilele de vară şi pârtii de schi în timpul iernii (Borşa, Şuior, Mogoşa, Cavnic, Izvoare). Cicliştii se pot bucura de rute îndepărtate de trafic, care străbat locuri uimitoare, iar alpiniştii de hamuri, chingi şi adrenalină, pe Creasta Cocoşului.

Până în urmă cu patru decenii, în Maramureş erau în funcţiune 200 de kilometri de linii ferate înguste, pe care circulau trenuri cu aburi ce transportau sare, lemn, mărfuri şi persoane. Astăzi, Mocăniţa de pe Vaser este singura cale ferată îngustă din Uniunea Europeană pe care mai circulă un tren forestier. Sistemul are o lungime de peste 50 de kilometri, atât de-a lungul defileului împădurit al râului, cât şi pe două văi laterale. Trenul turistic urcă până la jumătatea văii (km 22), la staţia Paltin, unde se face popas pentru picnic, întorcându-se înapoi după câteva ore. Locomotivele care-l tractează, construite între anii 1910 şi 1986, sunt cu aburi şi au opriri pitoreşti pe traseu.

Sursa: Site-ul Consiliului Judetean Maramures

Aflati mai multe despre atractiile turistice din tara Romania

Romania
 Descriere despre "Tara "
Romania ....

Pensiunea Glodeanca**** este o punte între generații, bucuria de a retrăi farmecul de odinioară, împletit cu confortul modern. Povestea începe din momentul în care treceți pe sub poarta sculptată în lemn masiv și vă întoarceți în timp, la origini. Veșnicia s-a născut la sat, astfel că aici viața curge în tihnă și vă îndeamnă să vă liniștiți mintea și sufletul.

Pensiunea are 2 camere duble cu balcon, cu pat matrimonial și canapea extensibilă pentru copii, 2 camere twin cu balcon cu 2 paturi single cu posibilitate de unire și canapea extensibilă pentru copii, 4 camere duble fără balcon cu ieșire din hol pe terasa comună, cu vedere la munte si 1 apartament cu două camere, fără balcon cu pat matrimonial, canapea extensibilă pentru copii și 2 băi, cu ieșire din hol pe terasa comună.

Camera dubla cu balcon este amenajată în stil tradițional maramureșean, punând în evidență elementele autentice și bogăția culturală a zonei. Mobilierul din lemn, motivele populare și țesături tradiționale aduc un farmec aparte încăperii.

Patul confortabil vă va asigura odihna de care aveți nevoie după o zi plină de aventuri în Maramureș. Această cameră oferă și alte facilități pentru a vă asigura un sejur confortabil. Ofera acces la internet wireless, TV LCD, baie complet utilată.

Camera dubla fara balcon are de asemenea farmecul oferit de stilul rustic maramureșean. Are ieșire din hol spre terasa comună, cu vedere spre deal, astfel că puteți profita în continuare de frumusețea naturii înconjurătoare.

Oaspeții pot savura aici o ceașcă de cafea în timp ce admiră culorile vii ale dealurilor și munților din depărtare sau se pot relaxa citind o carte în liniștea naturii. Gazdele pensiunii vă pot oferi, de asemenea, informații despre obiectivele turistice și activitățile din zonă, astfel încât să descoperiți cu ușurință bogățiile Maramureșului.

Apartamentul are un dormitor confortabil cu pat matrimonial și un living spațios, cu canapea extensibilă, unde vă puteți relaxa și petrece timpul liber, are 2 băi private, dotate cu facilități moderne, asigurându-vă confortul necesar în timpul șederii. Decorurile tradiționale și mobilierul din lemn masiv sculptat vă vor încânta privirea și vă vor introduce în atmosfera autentică a Maramureșului.

La ceas de seară, dupa ce ați descoperit bogățiile Maramureșului, vă puteți relaxa în ciubăr sau în curte, într-un peisaj de poveste, alături de un pahar de vin din cramă.

Lounge-ul este locul ideal în care vă puteți retrage în tihnă după o zi petrecută descoperind Maramureșul. Aici puteți alege să vizionați un film alături de prieteni, să luați parte la seri memorabile de karaoke sau să savurați un pahar de vin în fața șemineului, într-o atmosferă deosebită.

În curte veți regăsi un pârâu pitoresc, o bijuterie ascunsă care adaugă un farmec aparte locației. Sunetul apei conturează un adevărat fundal muzical pe care se desfășoară povestea fiecărei zile petrecute la Glodeanca. Pârâul șerpuiește prin întreaga gospodărie și vă îndrumă să descoperiți pe rând un mic lac, o cascadă și o vâltoare încă funcțională ce reprezintă un veritabil simbol al traiului arhaic.

Crama este locul în care pasiunea pentru vin se îmbină cu tradiția și rafinamentul. Aici veți descoperi un univers fascinant al vinurilor, în care veți putea savura și explora cele mai fine arome și gusturi. Am adus împreună peste 50 de sortimente de vinuri, alese cu atenție de la crame din toate zonele viticole consacrate ale României. Puteți alege să vă relaxați într-un lounge confortabil sau să luați loc la o masă elegantă, unde veți avea ocazia de a savura vinurile însoțite de delicatese culinare perfect alese.

Grill-ul disponibil este ideal pentru vacanțele în familie, dar și pentru cele cu prietenii. Pe lângă acesta, in ceaunul tradițional, gazdele prepara un gulaș delicios și alte rețete cu adevărat speciale. Ceaunul este un instrument cu o istorie bogată și este adesea asociat cu preparatele tradiționale și atmosfera convivială.

Foisorul este un adevărat refugiu față de agitația cotidiană, si reprezintă locul ideal pentru a vă bucura de aerul curat și peisajele pitorești. În cadrul foișorului se împletesc elementele tradiționale și modernitatea, astfel că veți regăsi aici un spațiu confortabil și plăcut. Este locul în care servim cina în serile calde de vară, într-un ambient cald și primitor, motiv pentru care mesele alături de cei dragi capătă un farmec aparte.

 

Focul de tabără aduce oamenii împreună, creează o atmosfere de poveste și încurajează poveștile interminabile. În jurul focului timpul se oprește și se dezvoltă un spirit al comunității. Focul de tabără vă oferă ocazia de a vă reconecta cu natura și cu cei din jurul vostru într-un mod autentic și relaxat, savurând un pahar de vin din crama de alături.