Sejur pentru odihna, recreere si drumetii !
Tarifele includ: cazare 1 noapte cu mic dejun sistem a la carte barem 30 lei/zi, Internet wireless, parcare.
QR = camera Queen
KR = camera King sau Twin.
Tarifele nu sunt valabile in perioada Sarbatorilor si Evenimentelor.
Conditii pentru rezervare: plata integrala sau avans 30 % dupa confirmarea rezervarii iar diferenta se va achita cel tarziu cu 10 zile inaintea inceperii sejurului.
Optional transport, transferuri.
Tara: Romania Judet - Regiune: Valcea Localitate - Statiune: Ramnicu Valcea Tip masa: Mic dejunSejur pentru odihna, recreere si drumetii !
Tarifele includ: cazare 1 noapte cu mic dejun sistem a la carte barem 30 lei/zi, Internet wireless, parcare.
QR = camera Queen
KR = camera King sau Twin.
Tarifele nu sunt valabile in perioada Sarbatorilor si Evenimentelor.
Conditii pentru rezervare: plata integrala sau avans 30 % dupa confirmarea rezervarii iar diferenta se va achita cel tarziu cu 10 zile inaintea inceperii sejurului.
Optional transport, transferuri.
Municipiul Râmnicu Vâlcea este reședința județului Vâlcea, important centru economic și cultural al țării, este așezat în partea central-sudică a României, la confluența dintre râurile Olt și Olănești.
Ramnicu Valcea se intinde la est de dealul Capela, pana dincolo de cursul raului Olt, depasind spre sud confluenta acestuia cu apele raului Olanesti. Este marginit la sud de dealul Troian, iar la sud-vest de dealul Petrisor. La nord hotarul municipiului Ramnicu Valcea este marcat de dealul Cetatuia. Orasul este amplasat pe terasele Oltului, care sunt evidentiate mai mult in partea de vest, deoarece in zona estica dealurile coboara pana aproape de firul apei. Se disting doua terase. in trecut, aglomerarea urbana era dispusa pe terasa superioara, datorita frecventelor inundatii pe care le producea Oltul. Prin lucrarile de amenajare a raului si prin constructia barajelor, aria de locuit s-a extins si pe terasa inferioara, pericolul inundatiilor fiind inlaturat. Zonele vechi, cu constructii aflate aproape de albia minora a Oltului, sunt aparate de inundatii prin inaltimea mare a malurilor. Altitudinea medie a localitatii este de 240-260 m.
Municipiul Râmnicu Vâlcea, reşedinţa judeţului Vâlcea, este situat în zona centrală a judeţului, la 195 km de Bucureşti (DN 7, E 81), 118 km de Craiova (DN 64), 100 km de Sibiu (DN 7, E 81), 130 km de Târgu Jiu (DN 67), 60 km de Piteşti (DN 7, E 81).
Municipiul Râmnicu Vâlcea se află în zona colinară a Carpaţilor Meridionali, la o altitudine medie de 250 m, pe malul drept al râului Olt, la confluenţa acestuia cu râul Olăneşti şi este traversat de meridianul de 24°22'21" E şi de paralela 45°07' N.
Municipiul Râmnicu Vâlcea este situat la distanţe aproape egale, circa 20 km de trei importante staţiuni balneo-climaterice, frecventate de turişti din ţară şi străinătate: Călimăneşti-Căciulata, Băile Olăneşti şi Băile Govora.
Datorită poziţiei sale geografice, Râmnicul s-a aflat pe ruta de acces a armatelor romane conduse de Traian, în cel de-al doilea război între Imperiul Roman şi Dacia (105 - 106 d.Chr.). Pentru a-şi consolida înaintarea spre cetăţile dacice din munţii Orăştiei, Traian a construit un drum de acces de-a lungul Văii Oltului, presărat cu fortificaţii puternice. Principala arteră de circulaţie a Râmnicului de astăzi - Calea lui Traian - se suprapune, în bună parte, anticei "Via Traianus" pe care au trecut oştile romane. În acea perioadă a fost construit şi castrul roman de la Buridava (astăzi Stolniceni - localitate componentă a municipiului Râmnicu Vâlcea), care şi-a luat numele de la mult mai vechea cetate dacă, ale cărei vestigii sunt localizate în comuna Ocniţa şi care a fost menţionată în scrierile geografului grec Ptolemeu (sec. II d.Chr.)
Domnitorului Mircea cel Bătrân (1386 - 1418),sub a cărui conducere Ţara Românească (Valahia) cunoaşte cea mai mare întindere teritorială din Evul Mediu, i se datorează prima atestare documentară a Râmnicului, într-un hrisov emis la 20 mai 1388, la Mânăstirea Cozia; un alt document emis de cancelaria domnească la 4 septembrie 1389 menţionează Râmnicul ca fiind "oraşul domniei mele". Conform dorinţei domnitorului, după moartea sa trupul i-a fost adus pentru odihnă veşnică la Mânăstirea Cozia, unde se află şi în prezent.
În timpul domnitorului Radul cel Mare (1495 - 1508),ia naştere a doua episcopie a Ţării Româneşti - Episcopia Râmnicului Noul Severin, în 1504. Episcopia a fost înfiinţată ca o continuatoare a Mitropoliei Severinului, datând din 1370, care a avut iniţial sediul la Severin dar, datorită războaielor vremii, s-a mutat la Strehaia, pentru ca să ajungă, în final, la Râmnic, unde a rămas până în zilele noastre, când are autoritate asupra lăcaşurilor mânăstireşti din judeţele Vâlcea şi Olt.
Un episod tragic marchează prima jumătate a secolului al XVI-lea la Râmnic: în 1529, domnitorul Radu de la Afumaţi (domn al Ţării Româneşti, cu întreruperi, între anii 1522 - 1529) şi fiul său Vlad sunt asasinaţi la Schitul Cetăţuia de boierii potrivnici politicii de independenţă faţă de Imperiul Otoman.
Voievodul Pătraşcu cel Bun (1554 - 1557) petrece mult timp la Râmnic - "loc de odihnă, linişte şi aer" unde pune bazele târgului săptămânal - care la început se ţinea lângă zidul oraşului, reunind negustorii din Sibiu, Braşov sau Buda cu cei turci, greci sau armeni - şi începe construcţia Bisericii Sfânta Paraschiva. Domnitorul moare în chiar anul începerii acestei zidiri - 1557 - dar ea va fi finalizată 30 de ani mai târziu de fiul său, Banul Mihai al Mehedinţului, viitorul voievod Mihai Viteazu (1558 - 9 august 1601), întâiul domnitor român al tuturor celor trei ţări române, Ţara Românească, Transilvania şi Moldova. După asasinarea voievodului pe Câmpia Turzii, în anul 1601, mama sa se călugăreşte la Mânăstirea Cozia, sub numele de Monahia Teofana, iar după moartea sa, în 1605, este înmormântată în incinta bisericii, lângă domnitorul Mircea cel Bătrân.
Râmnicul este oraş domnesc şi în vremea lui Matei Basarab (1632 - 1654), care aduce pe Iazul Morilor prima moară de hârtie din Ţara Românească, destinată să asigure necesarul de materie primă pentru activitatea tipografică aflată în dezvoltare în Ţara Românească. Tot el înfiinţează tipografia de la Mânăstirea Govora, la care, în 1640, s-a tipărit "Pravila de la Govora" - cea mai veche culegere de legi tipărită în Ţara Românească.
Activitatea tipografică se va intensifica în vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu (1688 - 1714), un alt voievod legat de aceste locuri, care ridică Mânăstirea Hurezi, monument reprezentativ al stilului arhitectonic brâncovenesc. Vodă Brâncoveanu îl aduce în ţară, prin 1689-1690, pe Antim Ivireanul (1650 - 1716), care este ales în 1705 Episcop al Vâlcii. În această calitate, tipăreşte mai multe cărţi la tipografia de la Mânăstirea Govora şi înfiinţează o tipografie la Râmnic. Oraşul devine astfel, în secolul al XVIII, unul dintre cele mai mari centre tipografice ale Ţării Româneşti. La tipografia de aici va apărea, în 1787, cea dintâi gramatică românească - "Observaţii sau băgări de seamă asupra regulilor şi orânduielilor gramaticei româneşti" - tipărită de omul de cultură Ienăchiţă Văcărescu (1740 - 1797).
Istoria Râmnicului marchează decisiv istoria României şi în anul revoluţionar 1848. În contextul instalării la Bucureşti a guvernului revoluţionar şi al prezenţei, în sudul oraşului, a taberei de panduri şi voluntari condusă de generalul Gheorghe Magheru pentru apărarea ţării de atacurile dinspre nord, la 29 iulie 1848, râmnicenii, adunaţi pe locul actualului Parc Zăvoi, intonează, pentru prima dată într-un cadru oficial, cântecul "Deşteaptă-te!, române", imnul de azi al României. Tonul l-a dat Anton Pann (1794 - 1854), poet, compozitor şi profesor de muzică, aflat pe atunci în oraş, care a adaptat o melodie proprie pe versurile poeziei "Un răsunet" aparţinând poetului şi revoluţionarului transilvănean Andrei Mureşanu (1816 - 1863).
Domnitorului Barbu Dimitrie Ştirbei (1849 - 1853) i se datorează crearea Parcului Zăvoi, prin Ofis domnesc emis la 9 august 1850, ca loc pentru "preumblarea obştii", Zăvoiul devenind astfel unul din primele parcuri publice organizate în Ţara Românească.
Râmnicu Vâlcea se poate lăuda cu un bogat patrimoniu de lăcaşe de cult, pe potriva aceleiaşi bogăţii pe care şi judeţul a cărui capitală este o pune în faţa turistului venit aici. De la schituri izolate, până la biserici impunătoare, mergând prin toate stilurile arhitectonice ale vremurilor, Râmnicul se poate lăuda cu o adevărată panoramă a arhitecturii religioase valahe. În continuare, vor fi prezentate cele 13 biserici şi schituri a căror vechime este mai mare de un secol, făcând menţiunea că viaţa spirituală a râmnicenilor a continuat să se îmbogăţească şi după 1989 prin construirea unor alte monumente religioase.
Intrând în oraş dinspre Nord, primul lăcaş de cult întâlnit este Schitul Cetăţuia. Este construit, în 1525, de către Radu de la Afumaţi pe locul unei mai vechi biserici datând din secolul XV. Domnitorul ctitor este asasinat de boieri potrivnici politicii de independenţă făţă de Imperiul Otoman chiar în incinta bisericii schitului, 4 ani mai târziu. Apoi, schitul este refăcut în 1677 - 1680, în timpul domniei lui Şerban Cantacuzino. Frescele interioare, datând din anul 1853, aparţin pictorului Gheorghe Tattarascu.
Continuând drumul, la poalele Dealului Capela aflăm Episcopia Râmnicului, cea de-a doua episcopie a Ţării Româneşti, moştenitoare şi continuatoare a Mitropoliei Severinului, Aceasta din urmă, înfiinţată în anul 1370, şi-a avut reşedinţa la Severin, dar a fost mutată, ulterior, datorită conflictelor vremii, la Râmnicu Vâlcea. În timpul domnitorului Radu cel Mare, între anii 1503 - 1504, în amintirea mitropoliei dispărute, s-a reînfiinţat episcopia Râmnicului Noului Severin. În timpul războiului turco austriac din 1737, clădirile Episcopiei şi biserica ridicată între 1576 - 1586 sunt arse complet.
Clădirile Episcopiei sunt reclădite la 1749, dar cad pradă focului, alături de jumătate din oraş, în 1847. Actuala biserică a Episcopiei a fost ridicată pe temelia alteia mai vechi, ridicată între anii 1576 - 1586. Construcţia edificiului s-a derulat între anii 1851 şi 1856, sub domnia lui Barbu Ştirbei şi sub conducerea Episcopului Calinic, ale căror portrete se află în pronaos. Pictura în ulei, în stilul Renaşterii, aparţine marelui artist al vremii, Gheorghe Tattarescu, care era un admirator al Sfântului Calinic.
Ceva mai aproape de centrul oraşului se găseşte Biserica Toţi Sfinţii, zidită între anii 1762 - 1764. În contextul prezenţei la Râmnicu Vâlcea a armatei revoluţionare conduse de generalul Gheorghe Magheru, la 20 iunie 1848, râmnicenii s-au strâns în număr mare la Biserica Toţi Sfinţii şi au sfinţit stegurile revoluţiei. Peste ceva mai mult de o lună, aceiaşi râmniceni se strângeau pe locul actualului Parc Zăvoi unde, într-o manifestare similară ca amploare mai cunoscutei Adunări de la Islaz, intonau pentru prima într-un cadru oficial cântecul "Deşteaptă-te!, române", imnul de astăzi al României.
Părăsind artera principală a Râmnicului, Calea lui Traian, şi abătându-ne puţin spre răsărit, descoperim alte 5 biserici vechi ale oraşului. Prima dintre ele este Biserica Sfântul Dumitru. Nu se cunoaşte exact data la care a fost ridicată. Conform unei tradiţii, biserica ar fi fost înainte capelă a unei comunităţi franciscane. După unele documente, biserica a fost rezidită între 1783 - 1784, iar actuala construcţie datează din anul 1815.
Vizavi de Biserica Sfântul Dumitru se află Biserica Protestantă, una din cele mai "noi" dintre bisericile vechi ale oraşului, a cărei dată de construcţie este anul 1910.
O foarte veche construcţie bisericească a Râmnicului este Biserica Buna Vestire, cu o datare din vremea lui Mircea Vodă (1386 - 1418) sau Mircea Ciobanul (1545 - 1552). Biserica a fost rezidită din temelii după ce a fost arsă în timpul conflictului austro-turc din 1716 - 1718. Ferestrele sculptate în piatră datează din anul 1747. Peste drum de Biserica Buna Vestire se află Biserica Catolică Sfântul Anton. Este construită între anii 1723 - 1724 în consecinţa prezenţei la Râmnic, începând încă din secolele XIV - XV, a unei comunităţi mari de saşi.În fine, lângă Piaţa Centrală a oraşului se află Biserica Sfântul Gheorghe, a cărei construcţie iniţială datează dinainte de anul 1636 şi care a fost reparată în anul 1681 şi refăcută între 1737 - 1738. Afectată de cutremurul din 1838, biserica este rezidită din temelii între 1857 - 1860. Biserica este construită în apropierea fostului Iaz al Morilor, care primea apă din râul Olăneşti, alimenta lacul din Parcul Zăvoi, trecea pe lângă piaţa oraşului şi se revărsa în Olt, nu înainte de a alimenta mai multe mori.
Odată trecuţi în jumătatea sudică a Râmnicului, pe partea dreapta se află Schitul Inăteşti, construit în 1751, un exemplar superb de arhitectură românească. Construcţia este, în prezent, înglobată în complexul Seminarului teologic "Sfântul Nicolae".Pe partea stângă a Căii lui Traian se poate vedea Biserica Sfântul Ioan Botezătorul, a cărei dată de construcţie nu se cunoaşte exact. Se ştie doar că a fost reclădită în anul 1813 şi construită în zid în perioada 1912 - 1922, pe cheltuiala negustorilor râmniceni. În vechime biserica se numea “Sfântul Ion de peste apă”.Dar înainte de a trece, spre sud, râul Olăneşti (numit, în trecut, râul Râmnic), trebuie menţionată şi prezenţa Schitului Arhanghel, situat la o depărtare de 5 km vest de centrul Râmnicului Vâlcii, ridicat la 1522, în peisajul sălbatic al dealului Priba, străbătut de râpe şi văi adânci.
Muzeul de Istorie este găzduit de localul fostei "Şcoli cu ceas" - Şcoala primară de băieţi Tache Ionescu, datând de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Colecţiile expoziţiei permanente sunt dispuse cronologic, de la mărturii arheologice din epoca paleolitică, neolitică şi din cea a bronzului, prin perioada cuceririi romane şi cea de afirmare a statului feudal românesc, până la contribuţia vâlcenilor la revoluţiile de la 1821 şi 1848, la crearea statului modern şi la Războiul de Independenţă din 1877.
Muzeul de Artă se desfăşoară într-o casă cu o structură arhitectonică specifică, construită în 1940 de arhitecţii Gheorghe Simotta şi Nicolae Lupu, ambii de orientare neoromânească. Spaţiul eclectic, dar armonios, reuneşte elemente stilistice multiple - romanice, gotice, renascentiste, creând o impresie generală de vilă italiană, accentuata de existenţa grădinii interioare, terasată, cu portic şi acoperiş din olane.
Expoziţia permanentă a Muzeului de Artă reuneşte lucrări de valoare de pictură românească, aparţinând unor artişti de renume precum Nicolae Grigorescu, Nicolae Vermont, Sabin Popp, Ipolit Strâmbu, Sava Henţia, Ion Georgescu, F. Storck, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Henry Catargi, Ion Ţuculescu, Florin Niculiu, Margareta Sterian, Michaela Eleutheriade, Lucia Dem. Bălacescu, Corneliu Baba, Camil Ressu, Horia Bernea, Virgil Almăşanu, Dan Hatmanu, Sabin Bălaşa, Ion Sălişteanu, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Marin Gherasim, Viorel Mărgineanu, precum şi câteva lucrări de sculptură realizate de George Apostu, Ovidiu Maitec şi Costel Badea. Muzeul posedă un tablou din Şcoala veneţiană din prima jumătate a secolului al XVIII-lea.
Muzeul Satului Bujoreni este conturat sub forma unui sat muzeu, menit să reconstituie pe o suprafaţă de 8 hectare, imaginea funcţională a unei aşezări rurale tradiţionale, cu toate instituţiile sale social-culturale. Muzeul este reprezentativ prin cele patru sectoare ale sale: Sectorul Gospodarie-locuinţă, Sectorul Social-cultural al „monumentelor de utilitate publică", Sectorul Meşteşuguri-tehnici populare şi Sectorul Construcţiilor specializate.
Imobilul care adaposteste Casa Memorială Anton Pann, este un monument de arhitectură urbană, construit la jumătatea secolului al XVIII-lea, având foişor şi pivniţă. Expoziţia de aici a încercat să puncteze peregrinările pe meleagurile Vâlcii din anii 1826-1828, 1836-1840 ale celui ce a rămas în conştiinta urmaşilor drept „fiul Pepelei cel isteţ ca un proverb" şi care a fost „dascăl de musichie" la şcoala organizată pe lângă Episcopia Râmnicului.Casa Memoriala Anton Pann.
Cultura Râmnicului nu s-a refugiat doar în muzeele oraşului. Ea trăieşte în mod cotidian prin mai multe corpuri, sub diferite forme de expresie. Manifestările culturale râmnicene sunt găzduite de instituţii care şi-au câştigat reputaţia în manifestări de excepţie din ţară sau peste hotare.
Sursa: site-ul Primariei Ramnicu Valcea
Judeţul Vâlcea se învecinează cu judeţele Alba şi Sibiu la nord, Argeş la est, Olt la sud şi sud-est, Dolj la sud-vest şi Gorj şi Hunedoara la vest. Punctele extreme ale judeţului sunt localităţile Câineni la nord, Laloşu la sud, Perişani la est şi Voineasa la vest.
Judeţul Vâlcea ocupă o suprafaţă de 5.765 km2, reprezentând 2,4% din suprafaţa totală a ţării, situându-se pe locul 20 în ierarhia judeţelor în raport cu acest indicator.
Poziţia geografică şi diversitatea reliefului, dispus în trepte, respectiv a munţilor, a dealurilor submontane, a piemonturilor şi platourilor de luncă, fac ca judeţul Vâlcea să beneficieze de o varietate climatică corespunzătoare, cu caracteristici temperat continentale moderate şi uşoare influenţe mediteraneene în zona dealurilor şi piemonturilor.
Situat la sud de axa longitudinală a Carpaţilor Meridionali, judeţul Vâlcea dispune de un relief divers, dispus în etaje (trepte), cu altitudini descrescătoare de la nord spre sud, pe o diferenţă de nivel de 2.296 m între Vârful Ciontea din Munţii Făgăraş (2.426 m) şi localitatea Laloşu din Lunca Olteţului (130 m – altitudinea cea mai mică), situată în extremitatea sudică a judeţului ( la sud de municipiul Drăgăşani).
La nord, regiunea montană ocupă circa 33% din suprafaţa judeţului (incluzând şi Depresiunea Loviştea) fiind marcată de Munţii Făgăraş, culmea principală a Munţilor Lotrului, până în apropierea Vârfului Parângul Mare, Munţii Căpăţânii şi Munţii Cozia.
Cele mai mari altitudini montane se găsesc în zona Munţilor Făgăraş (Vârfurile Ciontea – 2.426 m, Budislavă – 2.371 m, Suru – 2.283 m şi Scara – 2.306 m), Munţii Lotrului ( Vârfurile Pârcălabul – 2.060 m, Sterpu – 2.142 m, Clăbucetul – 2.076 m, Negovanu – 2.035 m şi Balindru – 2.209 m), Munţii Parâng (Vârfurile Coasta lui Rus – 2.301 m, Mohoiu – 2.237 m şi Păpuşa – 2.136 m), Munţii Căpăţânii (Vârfurile Negovanu – 2.064 m, Nedeia – 2.130 m şi Ursu – 2.124 m) şi Munţii Cozia cu Vârful Cozia ( Ciuha Neamţului ) de 1.667 m.
Etajul de mijloc, corespunzător dealurilor şi depresiunilor subcarpatice cu o pondere de 20% în suprafaţa judeţului, precum şi colinele piemontane, care reprezintă forma de relief predominantă, reprezentând 45% din suprafaţa judeţului, cu înălţimi cuprinse între 800 şi 400 m, este marcat de Subcarpaţii Vâlcei şi Subcarpaţii Olteniei cu Depresiunile Horezu şi Jiblea – Berislăveşti, precum şi Depresiunea Loviştei, cu înălţimi cuprinse între 500 şi 800 m, formată din compartimentele Brezoi şi Titeşti la est de Olt şi văile Titeşti şi Băiaş.
Treapta cea mai joasă este reprezentată de platourile de luncă, care ocupă circa 2 % din suprafaţa judeţului, reprezentative fiind cele ale Oltului şi Olteţului.
Judeţul Vâlcea dispune de o reţea hidrografică bogată, pusă în valoare, începând cu anul 1966, prin amenajarea hidro-energetică a cursurilor râurilor Olt şi Lotru.
Principalele cursuri de apă pe teritoriul judeţului Vâlcea însumează 520 km şi aparţin râurilor Olt (130 km), Olteţ (65 km), Cerna (77 km), Lotru (80 km), Topologul (23 km), Luncavăţul (57 km), Bistriţa (50 km) şi Olăneşti (38 km).
Principalul curs de apă şi cel mai mare colector este Oltul, care străbate teritoriul judeţului de la nord la sud şi primeşte în amonte ( în zona depresiunii Loviştei ) apele râurilor Călineşti, Urii, Robeşti, Sărăcineşti, Lotru, Valea Satului, Boia, Titeşti şi Băiaşu, iar în aval pe cele ale râurilor Muereasca, Olăneşti, Bistriţa, Olteţul şi Topologul.
Râul Lotru, al doilea ca lungime a cursului de apă şi importanţă hidro-energetică, adună apele afluenţilor Voineşiţa, Latoriţa, Vasilatul şi Păscoaia.
Amenajarea hidro-energetică de pe râurile Olt şi Lotru, pusă în valoare prin construirea a 17 lacuri de acumulare, a căror suprafaţă totală este de 9.175 ha, dispune de o putere instalată totală de 1.202 megawaţi.
Reţeaua lacustră naturală este formată din lacuri de provenienţă glaciară şi sărate. Lacurile de provenienţă glaciară sunt cele din bazinul Latoriţei şi din munţi de la Obârşia Lotrului, iar cele sărate sunt cele de la Ocniţa şi Ocnele Mari.
Vestigiile cu o mare încărcătură istorică de pe teritoriul judeţului sunt, în principal, cele care atestă existenţa milenară a poporului român, respectiv a populaţiei daco-romane, rezultate ca urmare a cercetărilor arheologice realizate pe valea Oltului şi în zona Ocniţa – Cosuţa. Din această categorie menţionăm:
i) Cetăţile dacice de la Grădiştea (pe valea Muierii), Roeşti (Dealul Cărămizii) şi Ocnele Mari (Cetatea dacică de la Buridava, important centru politic, economic şi religios, care a fost menţionată şi de Ptolemeu în sec. I d. Hr.);
ii) Castrele romane construite de-a lungul Oltului (în cadrul sistemului de apărare denumit Liner Alutanus), respectiv Castrul Rusidava (de la Drăgăşani), Castrul Pons Aluti (de la Ioneşti), Castrul Buridava (de la Stolniceni), Castrul Castra Traiana (de la Sâmbotin), Castrul Arutela (de la Bivolari), Castrul Pons Vetus (de la Câineni), precum şi castrele de la Racoviţa şi Copăceni, a căror identificare s-a făcut în baza unei hărţi antice – Tabula Peutingeriană – a drumurilor şi localităţilor fortificate ale Imperiului Roman.
Monumentele istorico-arhitecturale de pe teritoriul judeţului sunt, de asemenea, numeroase; dintre acestea amintim: Mânăstirea Cozia, ctitorie a voievodului Mircea cel Mare; Mânăstirea Hurezi, ctitorie a voievodului Constantin Brâncoveanu, Monumentul eroilor eterişti şi panduri din oraşul Drăgăşani, Monumentul “Descătuşarea României” şi Statuia Independenţei, ambele din Râmnicu Vâlcea, Muzeul Viei şi Vinului din Drăgăşani, Hala, vechea clădire a Poştei, Liceul Alexandru Lahovari, Şcoala Normală de Băieţi, Seminarul Teologic ”Sfântul Nicolae” şi Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea, Culele Greceanu şi Duca din localitatea Măldăreşti, Conacul de la Beneşti, din oraşul Bălceşti, precum şi Casa ”Nae Petcu” din Drăgăşani, Casa de Cultură ”A.E.Baconski ”, Muzeul de artă, Casa Simion, din Râmnicu Vâlcea, Muzeul Memorial ”Nicolae Bălcescu” din localitatea Nicolae Bălcescu, Casa Memorială ”Anton Pann”.
Recunoscut ca puternică vatră de cultură şi spiritualitate creştină, dar şi ca centru al vieţii religioase a Olteniei, bazat pe o intensă viaţă religioasă a locuitorilor, din timpuri străvechi, judeţul Vâlcea păstrează numeroase monumente ale arhitecturii religioase, totalizând 275 de monumente bisericeşti, din care 89 de lemn şi 186 de zid, precum şi 10 mânăstiri, un schit şi o biserică episcopală. Dintre acestea menţionăm mânăstirile: Cozia (1387-1388), Bistriţa (1494), Govora (1440), Arnota (1634), Hurezi (1690-1694), Turnu (1764) şi Mânăstirea Dintr-un Lemn (1634-1635); bisericile din lemn: Pietroasa, Mariţa, Bolniţa, Şuşani, Zătreni, Brezoi, Malaia şi Cetăţuia.
Vocaţia deosebită a judeţului Vâlcea pentru turism, conferită de arhitectura favorabilă a reliefului, existenţa resurselor de ape minerale, termale şi termominerale cu calităţi terapeutice de excepţie, o bogată reţea hidrografică şi un climat favorabil care asigură un puternic potenţial biogeografic, a permis dezvoltarea pe teritoriul judeţului a tuturor formelor de turism, respectiv de la cel balnear, de tratament, recuperare şi recreere până la cel de agrement, montan, monahal şi istorico-cultural.
Principalele localităţi şi puncte de interes turistic sunt:
i) staţiunile balneoclimaterice Călimăneşti – Căciulata, Băile Govora, Băile Olăneşti, Ocnele Mari,
Voineasa şi Vidra;
ii) obiectivele turistice religioase, respectiv bisericile de lemn, schiturile şi mânăstirile;
iii) obiectivele istorice, respectiv cetăţile dacice, castrele romane şi culele boiereşti;
iv) cele 29 de rezervaţii naturale, peşterile şi parcurile de agrement;
v) munţii, depresiunile şi defileele principalelor cursuri de apă, respectiv Oltul, Lotrul, Latoriţa şi
Repedea, care oferă un cadru natural şi peisagistic de excepţie.
Sursa: Monografia Judetului Valcea – site-ul BNR.
Hotel Ramada**** Ramnicu Valcea este amplasat in centrul orasului, langa Prefectura, pe o stradă mărginită de arbori, la 900 metri de gara si la 10 minute de Parcul Zăvoi.
Facilități: restaurant, bar, sală fitness, sali conferinte si evenimente, room service, parcare, Internet wireless in spatiile comune, recepție nonstop, camera de bagaje, curățătorie, lifturi, magazin de suveniruri,
Manarola Ristorante ofera meniuri mediteraneene autentice la prânz și cină precum si mic dejun bufet.
In Lounge vă puteți relaxa cu o băutură răcoritoare după o zi plină.
In Morgana Bar & Lounge vă puteti relaxa cu o băutură, sau răsfăța cu dulciuri delicioase.
Hotelul are 113 camere cu pat matrimonial si paturi twin, dotate cu TV LCD cablu, mini frigider, aparat pentru ceai și cafea, Internet wireless, birou, baie proprie cu cadă sau duş, articole de toaletă, uscător de păr.
Rezervarea dvs. a fost trimisa cu succes !
Multumim ca te-ai abonat la Newsletter !
