Cazare Drobeta Turnu Severin – Hotel Traian**
Sejur pentru odihna, relaxare si drumetii !
Tarifele includ: cazare 1 noapte cu mic dejun bufet, Internet wireless, parcare.
ST = camere categoria 2 B
SP = camere categoria 2A.
Copii:
- 0-1,99 ani gratuitate la cazare cu mci dejun fara pat suplimentar;
- 2-6,99 ani cazare gratuită fara pat suplimentar, achita 10 lei/zi micul dejun iar cu pat suplimentar achită 50% din tariful de cazare pentru adult;
- 7-13,99 ani achită 50% din tariful de cazare pentru adult plus 20 lei/zi micul dejun, cu pat suplimentar inclus.
Taxa locala 1 %/zi din tariful de cazare se achita la receptie.
Tarifele nu sunt valabile in perioada Sarbatorilor si Evenimentelor.
Conditii pentru rezervare: plata integrala sau avans 30 % dupa confirmarea rezervarii iar diferenta se va achita cel tarziu cu 10 zile inaintea inceperii sejurului.
Optional transport, transferuri.
Cazare Drobeta Turnu Severin – Hotel Traian**
Sejur pentru odihna, relaxare si drumetii !
Tarifele includ: cazare 1 noapte cu mic dejun bufet, Internet wireless, parcare.
ST = camere categoria 2 B
SP = camere categoria 2A.
Copii:
- 0-1,99 ani gratuitate la cazare cu mci dejun fara pat suplimentar;
- 2-6,99 ani cazare gratuită fara pat suplimentar, achita 10 lei/zi micul dejun iar cu pat suplimentar achită 50% din tariful de cazare pentru adult;
- 7-13,99 ani achită 50% din tariful de cazare pentru adult plus 20 lei/zi micul dejun, cu pat suplimentar inclus.
Taxa locala 1 %/zi din tariful de cazare se achita la receptie.
Tarifele nu sunt valabile in perioada Sarbatorilor si Evenimentelor.
Conditii pentru rezervare: plata integrala sau avans 30 % dupa confirmarea rezervarii iar diferenta se va achita cel tarziu cu 10 zile inaintea inceperii sejurului.
Optional transport, transferuri.
Orașul Drobeta Turnu-Severin a fost și este un oraș cu o importantă amplasare strategică, fiind așezat la răscrucea drumurilor pe uscat și pe apa care duc la Nord și la Sud de Dunăre. Are o importanță istorică foarte mare, acesta fiind primul centru urban din regiune, dar și o importanță comercială, datorită situării sale pe Dunăre.
Drobeta Turnu-Severin este un oraș încă în dezvoltare, un oraș care a avut o poziție importantă de-a lungul timpului, atât din punct de vedere istoric, cât și din punct de vedere strategic.
Pentru a explora împrejurimile și a vă bucura la maxim de natură, puteți ajunge la Orșova cu mașina foarte ușor, iar de acolo puteți încerca o croazieră pe Dunăre. Deși sunt multe obiective turistice în Drobeta Turnu-Severin, considerăm că acestea sunt cele pe care un turist trebuie neapărat să le vadă atunci când ajunge în această zonă a României.
Drobeta Turnu-Severin este, de asemenea, și un mare centru turistic, atât datorită istoriei, cât și datorită poziției geografice, însumând o multitudine de obiective turistice social-istorice și culturale. Dintre acestea, amintim: Piciorul Podului lui Traian, Castrul Roman, Muzeul Porțile de Fier, Cetatea Medievală a Mehedințiului, Parcul Natural „Porțile de Fier”, Bustul lui Decebal, Palatul Cultural „Theodor Costescu”, chipul lui Decebal, Mănăstirea Mraconia și multe altele.
Palatul Culturii „Theodor Costescu”, uriașul din fața celebrei Fântâni Cinetice este și simbolul culturii severinene. Acesta este unul dintre monumentele istorice protejate de pe lista Unesco fiind proiectat de cunoscutul arhitect Grigore Cherchez. În secolul XX, acesta a găzduit biblioteca orașului, cinematograful, sala de teatru și muzeul orașului. În zilele noastre, după reabilitarea acestuia în totalitate, Palatul Culturii arată impecabil și este locul în care arta se întâlnește cu teatrul, aici având loc săptămânal expoziții interactive, ateliere de ceramică, vernisaje, concerte, piese de teatru și seri de film.
Cetatea Medievala a Severinului a fost zidită de Regatul Maghiar ca centru strategic militar împotriva Țaratului Bulgar de Vidin, în vecinătatea ruinelor Castrului Roman al Drobetei. Cetatea este impunătoare și a rezistat foarte bine în timp, fiind renovată în ultimii ani și reinclusă în circuitul turistic. Prima atestare documentară a cetății a fost în secolul al XIV-lea, în celebrul document „Cronica pictată de la Viena, în care este povestit cum „regele Ungariei a pătruns în Țara Severinului, a cucerit această fortificație și a instalat un Ban al Severinului”.
Cetatea conține elemente de arhitectură militară, turnuri de apărare, dar și o capelă. Ceea ce este și mai interesant este că, odată cu reabilitarea cetății din ultimii ani, au fost găsite alte 2 ziduri de incintă, un tezaur format din 160 de monede turcești, maghiare și dinari, bucăți de arcuri, săgeți, fragmente de țevi de tun, resturi de cămăși de zale, dar și oseminte umane. Alexandru Vlahuță a vorbit foarte frumos despre acest loc plin de istorie în cartea sa „România Pitorească”, unde o descria astfel: „Cetate întărită odinioară, apărată de un șanț adânc pe care, la vreme de primejdie, îl umplea într-o clipă la Dunăre, puind-o astfel subt o pavăză de apă din toate părțile, strângând-o la sân, ca pe un copil iubit, sub brațul ei ocrotitor”.
Castrul Roman, împreună cu Piciorul Podului lui Traian, monumente care au fost construite în perioada dintre războaiele lui Traian împotriva lui Decebal de către Apolodor din Damasc. Scopul podului era de a facilita transportul trupelor romane conduse de Traian și a proviziilor necesare celei de-a doua campanii militare de cucerire a Daciei, iar Castrul Roman a fost un important centru militar și politic din care se văd și astăzi patru porți laterale, cazărmi, și, în centru, clădirea pretorului unde a poposit chiar împăratul Traian. Aceste locuri sunt pline de istorie și au o valoare imensă, fiind printre singurele punți de legătură cu stilul de viață și de organizare al acelor vremuri.
Castelul de Apă este un loc care merită vizitat atât ziua, cât și noaptea, când este luminat absolut încântător. Acesta a fost construit la începutul secolului XX și a alimentat cu apă întreg orașul până în anii ’80, alimentarea cu apă fiind făcută direct din Dunăre. Castelul de Apă din Drobeta Turnu-Severin este una dintre clădirile emblematice ale orașului, acesta găzduind spații expoziționale, o galerie de artă, dar și un punct de informare turistică. Înălțimea turnului este de 27 de metri, iar cei care doresc pot urca până în vârful acestuia, fie cu liftul, fie pe scări. Orice modalitate ați alege, suntem siguri că este un efort al cărui rezultate vă vor fi pe plac, deoarece turnul oferă un punct de belvedere unic în municipiu.
Sursa: Site-ul Primariei Drobeta Turnu Severin
Judetul Mehedinti este situat in sud-vestul Romaniei la granita cu Serbia si Bulgaria, fiind marginita la sud de Dunare. In Romania este limitat de judetele Caras-Severin (vest), Gorj (nord-est), Dolj (sud-est). Intre aceste limite are o suprafata de 4933 kmp (2,07% din teritoriul Romaniei) si 325000 locuitori. Principalele orase: Drobeta Turnu Severin (resedinta de judet), Baia de Arama, Orsova, Strehaia, Vanju Mare.
Judetul are superbe variatii de relief si peisaj, dealuri impadurite, munti cu inaltimi semete, rauri repezi, pesteri mari si adanci, defilee cu deschidere uluitoare, asezaminte monahale ca manastirile Sfanta Ana, Tismana, Vodita si nu in ultimul rand, numeroase urme istorice.
Potentialul turistic al zonei este intarit de faptul ca turismul rural de aici ofera, de la sfarsitul lunii aprilie, preturi promotionale pentru intregul sezonul. Puteti face un sejur activ, cu drumetii pe munti, pescuit, plimbari cu barca sau cu vaporul de agrement pe Dunare si daca aveti echipamnet adecvat, expeditii in pesterile ce sunt o adevarata comoara pentru speologi.
Resedinta de judet este Drobeta Turnu Severin locul de unde pornesc majoritatea traseelor turistice din zona. Orasul actual a fost proiectat in 1831, frumoaselor case-vila oranduite insiruirii paralele sau adiacente cursului Dunarii alaturandu-li-se nelipsitele blocuri-cutii de chibrit. Exista insa numeroase puncte de atractie ce dau orasului un aer aparte: - Portul cu vapoarele, barjele, cu pescarusii si albatrosi, este aflat la doar 1200 de metrii de malul sarbesc si are si el la fel ca toate porturile, poezia si farmecul sau - Parcul Rozelor situat langa gara, parcul are in mijlocul sau ruinele Cetatii Medievale a Severinului.
Daca aveti noroc de o zi frumoasa, puteti sa va odihniti pe zidurile vechiului castru roman si sa admirati Dunarea asa cum faceau, cu doua milenii in urma, cuceritorii veniti din Cetatea Eterna. Pe drumul superb cu o multime de viaducte de 25 de km ce leaga Drobeta Turnu Severin de Orsova puteti vedea Manastirea Vodita ce este atestata din anul 1371 si nu in ultimul rand, hidrocentrala Portile de Fier I.
Orasul Orsova este asezat, asemenea unui amfitetru, pe malurile raului Cerna. Aici puteti vizita Catedrala Catolica, a carei arhitectura unica , a facut ca in orasul australian Sidney sa se inalte o sora geamana cu a sa. De asemenea, Manastirea Sfanta Ana, situata pe una din culmile ce strajuiesc orasul , incanta atat datorita privelistii de vis, cat si prin dragostea cu care este ingrijita de maicute.
Dupa un drum de 25 km de la Orsova se gaseste Dubova, unde sunt viaducte peste vai salbatice, inaltimi stancoase, peisaje de neuitat, Cazanele Mari si Mici, adica locurile in care Defileul Dunarii se ingusteaza si fluviul da impresia ca fierbe. Formatiunile carstice ale Masivului Ciucarul Mare si Pestera Ponicova(Liliecilor), cu 1600 de metri de galerii descoperite, vin si ele sa intregeasca impresia generala.
Zona cuprinde 215 hectare de rezervatie cu plante precum stanjenelul de stanca, fagul oriental, alunul turcesc, stejarul pufos si vietati rar intalnite in Romania ca: vipera cu corn, acvila, broasca testoasa, scorpionul, rasul, vulturul egiptean, etc.
In nordul judetului Mehedinti se afla comuna Ponoarele, aflata la 37 km de gara Motru, 65 km de Drobeta Turnu Severin, 65 km de Baile Herculane si 45 km de Targu Jiu.Ea reprezinta o caseta de bijuterii ale naturii , multe dintre ele find catalogate drept monumente ale naturii. Aici se afla cea mai mare padure de liliac din tara (20 hectare), ce atrage cu parfumul sau iubitori ai naturii si folclorului la "Sarbatoare Liliacului". Podul lui Dumnezeu este o arcada de calcar, cu o lungime de 60 de metri si o latime de 9,7 metri, fiind al doilea pod natural din Europa ca marime si singurul functionabil (pe deasupra sa trece soseaua Drobeta Turnu Severin- Baia de Arama- Baile Herculane). Podul s-a format prin prabusirea unui perete al Pesterii Bulba care prin cei 5000 de metrii de galerii si prin arhitectura sa interioara deosebita este o atractie turistica. Deasupra pesterii si a podului se afla un deal plin cu plante de spanz si cu formatiuni carstice intre care piezurile -incretiturile calcaroase- ce alcatuiesc Campul Afroditei si Campul Cleopatrei unice in Europa, la altitudini de pana la 600 de metrii. La cealalta iesirea a pesterii gasim Lacul Zaton, un lac de origine carstica si care, avand legatura cu sistemul hidrografic al pesterii, este cand plin ochi, cand pustiu si crapat. La 14 km de Severin, pe drumul ce leaga Drobeta de Calafat este localitatea Hinova ce ofera posibilitatea unei plimbari cu barca pe Dunare, a unei partide de pescuit, sau a unei sedinte de bronzat pe plaja in miniatura. Deasemenea, mai pot fi vazute zidurile Cetatii Hinova, iar padurea de salcami ce parfumeaza zona, este un punct de intalnire al apicultorilor din toata tara, datorita climei mediteraneene ce face ca salcamii sa infloreasca mai devreme decat in restul tarii.
Hotel Traian** este situat la intersectia principalelor cai de acces dinspre Timisoara, Craiova, Targu Jiu, pe drumul principal care strabate orasul european E70. Este usor de localizat fiind cea mai inalta cladire .
Distanta pana la gara este de 2 km, maxim 5 minute cu taxiul sau masina.
Hotelul Traian** dispune de un număr de 90 camere clasificate astfel: 55 camere categoria 2A (8 camere cu pat matrimonial, 47 camere cu 2 paturi), 35 camere categoria 2B (11 camere cu pat matrimonial, 22 camere cu 2 paturi, 2 camere cu 3 paturi).
Camerele 2A: TV cablu, minibar, aer condiţionat, internet, telefon, baie proprie.
Camerele 2B: TV cablu, minibar, telefon, baie proprie.
Facilitati: parcare proprie în aer liber, restaurant mezanin cu 300 locuri, restaurant 150 locuri, salon mic dejun, grădină de vară cu divertisment, sală de conferinţă cu 100 de locuri dotată cu videoproiector, flipchart, ecran.